Începe ziua fără apă(2426)
Peste câteva ore, SC RAJA SA va opri furnizarea apei potabile către circa jumătate din oraș. Mai exact, apa se va opri astăzi la ora 12.00 până mâine, tot la ora 12.00.
”Pe traseul magistralei de transport apă cu diametrul de 800 de la Caragea Dermen la stația de pompare Călărași , în zona cea mai de jos apar frecvent avarii. Ca să evităm acest lucru a fost necesar să pregătim un tronson de aproximativ 70 de metri, exact în zona unde am avut în ultima perioadă șase avarii. Vreau să vă spun că această conductă a fost montată în 1960, deci are o vechime mai mare de 50 de ani”, a declarat ieri, într-o conferință de presă organizată la locul lucrărilor, Aurel Presură, director general adjunct SC RAJA SA. Acesta a precizat că s-a lucrat timp de o săptămână la pozarea conductei, fără să se întrerupă furnizarea apei. ”Punerea în funcțiune a noului tronson se va face prin întreruperea apei timp de 24 de ore”. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape șase miliarde de lei vechi, potrivit reprezentantului SC RAJA SA.
Vor fi afectaţi consumatorii din zona peninsulară şi Piaţa Ovidiu, zona centrală delimitată de străzile: Mircea cel Bătrân - Smârdan - Mihai Eminescu - Eroilor - Prelungirea Bucovinei - bd-ul Mamaia - Nicolae Iorga - Ion Lahovari - Secerişului - bd-ul Alexandru Lăpuşneanu - bd-ul 1 Decembrie 1918 - Traian - Piaţa Ovidiu - Mircea cel Bătrân, cartierele Tomis I, Tomis II şi Boreal, zona cartierelor Tăbăcărie - Faleză Nord - Piaţa Chiliei - Stadion Farul (zona delimitată de perimetrul străzilor Mamaia - Renaşterii - Ecoului - Pescarilor - Prelungirea Unirii - Mamaia - Soveja - Alexandru Lăpuşneanu - Secerişului - Poporului - Ion Raţiu - Mamaia). Printre abonații din această zonă se află și Spitalul Județean Constanța. Abonaţii din cartierul Coiciu vor avea apă cu presiuni scăzute în acest interval.
”Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm toţi abonaţii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează reprezentanţii RAJA.