Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Grupurile minorităților propun ca preşedintele să fie ales de Parlament şi renunţarea la ordonanţe de urgenţă(1217)

Reprezentanţii minorităţilor naţionale din Parlamentul României au prezentat într-o conferinţă de presă amendamente la un proiect legislativ prin care doresc ca şeful statului să fie ales de Parlament, arătând că minorităţile au avut discuţii în acest sens cu toate grupurile parlamentare şi că „simte că, de data aceasta, multe dintre propuneri vor deveni realitate”.
Practic, minorităţile propun trecerea de la republica semiprezidenţială la republica parlamentară, în care preşedintele este ales de către Parlament. Potrivit acestei propuneri, întreaga construcţie este centrată pe Parlament, care să fie bicameral, format din Camera Deputaţilor şi Camera Regiunilor, cu atribuţii diferite.
Deputatul UDTTMR, Amet Varol a precizat că în acelaşi timp, grupul minorităţile propune şi renunţarea la ordonanţele de urgenţă şi utilizarea lor numai în situaţii excepţionale, cum ar fi stări de urgenţă, de război.
O altă propunere de modificare a Constituţiei este ca demiterea prim-ministrului să se poată face în urma adoptării unei „moţiuni constructive de cenzură”, care să menţioneze şi numele noului prim-ministru. Adoptarea moţiunilor simple ar avea drept consecinţă demiterea ministrului care se ocupă de domeniul respectiv, mai propun minorităţile.
Minorităţile propun şi ca judecătorii să răspundă penal, civil, material, moral pentru îndeplinirea atribuţiilor cu rea credinţă.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.