Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Doi migranţi albanezi depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni(980)

Astăzi, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în apropierea localităţii de frontieră Esechioi din judeţul Constanţa, au fost depistate două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi nu vorbeau limba română.
Bărbaţii în cauză au fost conduşi la sediul S.P.F. Ostrov pentru cercetări, iar în urma verificărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni albanezi, cu vârste de 22 şi 24 ani, care au intrat ilegal în ţară prin zona „frontierei verzi”, pe jos, dinspre R. Bulgaria.
Cei doi au declarat că au recurs la această metodă din cauza neîndeplinirii condiţiilor legale de trecere a frontierei.
Cetăţenii albanezi au mai declarat că destinaţia finală a călătoriei era Italia.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit cetăţeanilor albanezi actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal.
La finalizarea cercetărilor, cei doi albanezi vor fi predaţi autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.
  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.