Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Tupeul băsist și ghinionul nemțesc

Tupeul băsist și ghinionul nemțesc(1227)

Intr-un moment de tandră sinceritate, cu dinţii în sus, neamţul autohton Iohannis, unul dintre cei care visează să ajungă preşedintele României, a mărturisit strepezit că cele şase case, aflate în proprietatea sa, au ca principală sursă de dezvoltare... ghinionul! Cu siguranţă, ne aflăm în faţa unei premiere mondiale, cunoscut fiind faptul că, la noi, în general, când te loveşte ghinionul cu copita, cum să spun, ăla eşti, chiar dacă ai buletin de Bucureşti! Cunosc, de pildă, persoane care, deşi au fost urmărite de ghinion toată viaţa, nu au reuşit să achiziţioneze nici măcar o modestă garsonieră, darmite şase case! Inţeleg că, într-un asemenea context, pentru unii, ghinionul este mumă, iar pentru alţii, ca revers al medaliei, ciumă.Ca o consecinţă directă a teoriei lansate de neamţul din Sibiu în materie de ghinion, asistăm la o spectaculoasă răsturnare de valori. Pisica neagră, de pildă, mult hulită pe motiv că ar fi generatoare de ghinion, a fost reabilitată, fiindu-i eliberat un certificat revoluţionar. Noua poziţie socială a pisicii negre pune ghinionul într-o lumină nouă, constructivă şi revoluţionară. In acelaşi context, popa, cel cu barba sură, acuzat pe nedrept că aduce (tot) ghinion, şi-a recăpătat liniştea sufletească. După identificarea ghinionului ca factor pozitiv în viaţa şi activitatea noastră de zi cu zi, s-au înregistrat fenomene noi. In primul rând, a scăzut producţia de copite de cai morţi. Produsul cu pricina este aruncat peste umăr, adică în spate, de către cei care, procedând astfel, cred că scapă de ghinion...In ultimii ani, ghinion au avut cei care s-au trezit cu câte o copită de acest gen în cap. De când cu casele neamţului, sunt tot mai mulţi cei care râvnesc la... ghinionul lui! In prezent, de când subiectul este dezbătut de către opinia publică, dornică să pipăie ghinionul lui Iohannis, invidia a invadat Palatul Cotroceni! Incercând să atragă ghinionul de partea sa, preşedintele Băsescu a solicitat două vile de lux pe malul lacului Snagov. Tupeul preşedintelui, într-o ţară care moare de foame, întrece grandomania ghinionului nemţesc! După ce şi-a bătut joc de popor până a obosit, acum, mai nou, prezidentul vrea să se tolănească în două vile de lux! Dar, în fine, asta e o cu totul altă chestiune, ţinta noastră, ca subiect, fiind ghinionul nemţesc... Pentru că nu are răbdare să se ocupe de meditaţii pe tema sforăriilor din politică, preşedintele speră să i se repartizeze două case, ca la Tănase, în speranţa că o să-l ajungă în clasament pe Iohannis. Pe urmă, încă două case, şi l-a întrecut şi pe Adrian Năstase! In epoca sa de aur coclit, fostul prim ministru al patriei mele se afla, cu cele patru case din subordine, în fruntea ghinionului nemţesc. Dacă Iohannis a strâns banii necesari pentru achiziţionarea imobilelor din meditaţii, ceea ce reprezintă un alt record pentru capitalismul nostru de cumetrie, Adrian Năstase a exploatat la sânge găinile din cuibarul său de lux de la Cornu. Mai bine zis, a vândut ouă contra case... Ghinionul cocoşului Tase, care a avut sarcina de a „călca” repede şi vârtos, cu maximă responsabilitate, toate găinuşele din dotare...Cum s-ar spune, unii au ghinion direct din scăldătoare, iar alţii îl caută cu lumânarea! In privinţa celor două vile de lux solicitate de Traian Băsescu, e posibil să-l calce ghinionul pesedist numit Victor Ponta, zis şi „Șapte case” după „Cei şapte magnifici”. Dumnealui, ca prim ministru cu statut de pisicuţ, e gata să agaţe în cui poftele prezidentului, care dă pe afară din cauza excesului de tupeu. In faţa unui astfel de ghinion, pentru că sigur ajunge la mâna lui Ponta, nu se face bine nici cu leacuri băbeşti...

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.