Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
De ce au venit specialiști în protecția mediului din Suedia în Constanța

De ce au venit specialiști în protecția mediului din Suedia în Constanța(1983)

În perioada 27 – 29 octombrie 2014, s-a aflat în vizită la Constanţa delegaţia Institutului Naţional pentru Cercetare în Domeniul Protecţiei Mediului din Suedia (IVL). Condusă de dl.Östen Ekengren – director adjunct al Institutului, din delegaţie au făcut parte Jonas Röttorp şi Ronny Arnberg. În programul vizitei au fost incluse obiective din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, RAJA SA şi MONSSON GROUP.


La întâlnirea finală organizată la Institutul pentru Nanotehnologii şi Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, specialiştii din Suedia şi membrii colectivului de cercetare, coordonat de prof.dr.ing Eden Mamut, au evaluat posibilităţile de colaborare şi proiectele concrete în care specialiştii suedezi se pot implica. Astfel, părţile au convenit ca în perioada următoare să se analizeze posibilitatea realizării unor proiecte de cercetare în domeniul utilizării materialelor nano-structurate în aplicaţiile de tratare şi epurare a apei, a eficienţei energetice şi producerii inteligente de energie în staţiile de epurare, precum şi în domeniul evaluării impactului pe întregul ciclu de viaţă pentru diferite tipuri de materiale.


O atenţie specială va fi acordată realizării unui sistem de mobilitate a studenţilor de la studii de masterat şi doctorat, pentru stagii scurte de 3 – 6 luni, la facilităţile de cercetare ale IVL şi reciproc, stagii ale tinerilor cercetători şi studenţi suedezi, în cadrul INSAE.


Cele două colective de cercetători au mai convenit să colaboreze la realizarea unei monografii de referinţă pe tema Managementului Energiei în procesele de tratare şi epurare a apei. Echipa de cercetare din cadrul IVL şi-a exprimat interesul de colaborare la proiectul INSAE, de realizare a unei platforme marine de cercetare inter-disciplinare şi colaborare inter-unversitară.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.