Ziua Internațională a Mării Negre, sărbătorită în mod inedit la INCDM „Grigore Antipa“(1245)
În fiecare an, 31 octombrie marchează aniversarea Zilei Internaţionale a Mării Negre - cea mai izolată mare faţă de oceanul planetar. La această dată, în anul 1996, miniştrii mediului din cele şase ţări riverane - Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina - au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanța va marca această zi într-un mod inedit, prin găzduirea unei competiții de șah deschise copiior cu vârste cuprinse între 6-14 ani.
Competiția Cupa „Ziua Mării Negre“ la șah este organizată de Clubul Sportiv Fianchetto Constanța, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“, Asociația Balcanică de Mediu (B.EN.A.) și Asociația Europeană de Mediu (A.E.M.), cu sprijinul Cheers Cafe Constanța.
Scopul Clubului Sportiv Fianchetto îl constituie desfășurarea de activități sportive șahiste, selecția, inițierea și pregătirea de specialitate, participarea la competiții sportive interne și internaționale.
La Cupa „Ziua Mării Negre“ la șah vor participa peste 60 copii, de la cluburile din Judeţul Constanţa. Competiţia se va derula pe parcursul a 7 runde sistem elvețian, timp de gândire 15 minute/jucător. Arbitrajul competiţiei şi premierea vor fi asigurate de C.S. FIANCHETTO Constanţa.
Cupa „Ziua Mării Negre“ la șah se va desfășura sâmbătă,1 noiembrie 2014, în intervalul 10:00 – 16:00, la sediul INCDM „Grigore Antipa“ Constanța din b-dul Mamaia nr. 300, Constanța, etaj 1, Sala Mare de Conferințe.
Tot în cadrul activităților dedicate Zilei Internaționale a Mării Negre, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanța este, alături de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, co-organizator al simpozionului „Marea Neagră, trecut, prezent şi viitor!”, ce se va desfășura vineri, 31 octombrie, începând cu ora 12:00, la Sala de Conferințe a CMSN.
Acțiunile dedicate Zilei Internaționale a Mării Negre vor continua cu o vizită de lucru la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, alături de cei 20 de membri ai Clubului Ecologist „Junior Ranger“ de la Școala Gimnaziala din 2 Mai. Acești elevi de gimnaziu au fost mereu implicați în activitățile de educație ecologică și conștientizare, prin monitorizarea permanentă a Rezervației Marine Vama Veche – 2 Mai, aflată în custodia INCDM.