Tocilarul şi mutulică(2209)
După o perioadă prelungită de secetă, pomul lăudat face iarăşi micşunele şi pere cu bretele. In deplină concordanţă siropoasă cu exaltarea pupincuriştilor pesedişti şi cu reluarea zborurilor pe care le efectuează porcul în ajunul alegerilor prezidenţiale. Iată că, mult mai repede decât ne aşteptam, în privinţa nivelului nostru de trai etc., porcul românesc zboară din nou la concurenţă cu avioanele americane, deci, care decolează de pe aeroportul M. Kogălniceanu. Este, desigur, un motiv de mândrie patriotică şi de scărpinat după ceafă, pentru că nu poţi să nu cazipe spate în faţa generozităţii fără cusur de care dă dovadă guvernul nostru omenos, tandru şi frumos. In această notă muzicală a laudei de sine, sclipici, artificii, bâldâbâcuri, aroganţă cât pelteaua etc., s-a derulat prestaţia premierului Ponta la confruntarea istorică, scuzaţi cacofonia, cu Klaus Iohannis. Istorică, vine vorba, poate pentru arhivele parodiei politice, pentru că, în realitate, marea finală dintre cei doi candidaţi s-a dovedit a fi un fâs prezidenţial! Un fâs atât de mare, fraţilor, încât, poate nu credeţi, fâsâie şi acum, generând panică printre cei de la gaze şi printre conducătorii auto care nu au cauciucuri de iarnă... Din păcate, ca să nu fluierăm a pagubă după Vadim Tudor, nu am avut parte nici măcar de o bălăcăreală în toată regula, cu trimiteri la origini, strigături şi cafturi cu apă rece de la robinet, cum se practica odinioară! Dacă nu cunoşti limbajul feţei lui Iohannis, zis şi mutulică, este aproape imposibil să-i dai replica în timp optim la expresia „Ba pe-a mamei dumneavoastră”. Neamţul stăpâneşte foarte bine alfabetul grimaselor şi pe cel al gropiţelor făcute în obraji, calităţi cu care îşi pune adeseori adversarul în dificultate. Când zici că tace, atenţie, el, de fapt, vorbeşte! Dacă, din neatenţie sau aroganţă, cum procedează adeseori Ponta, nu eşti atent, rişti să pierzi momentul fundamental al dialogului. Intr-o asttfel de situaţie extrem de derutantă, rămâi sigur într-o permanentă stare interogatorie. „Băi, ce-a spus ăsta ?” Când zici că tace, el te face din priviri. E drept, au fost şi situaţii când ochii mari, aproape ieşiţi din orbite, au fost asociaţi cu o criză de hemoroizi, dar, în cele din urmă, alarma s-a dovedit a fi falsă... Nu ar fi fost mai simplu în limba germană? Victor Ponta arăta ca un elev tocilar, la deschiderea anului şcolar, dar fără bască pe cap, ceea ce i-a răpit din farmecul său personal... Tuns, frezat, cămaşă apretată, ochelari aburiţi de studiul abecedarului, în dreapa lui, dosare, documente, fiţuici, statistici cu multe cifre, atitudine zeflemitoare faţă de contracandidat, uşor iritat, pus pe şmecherii ieftine, poante, de la Ponta, de ocazie, tic cu frecatul stiloului sau pixului între degete. A intrat, ca un leu furios, în arenă, gata să-l facă franjuri pe mutulică, dar, ghinion, primul subiect abordat, situaţia votanţilor din diaspora, i-a anulat demarajul. Ca să dreagă busuiocul, a trecut la cifre, mizând pe faptul că adversarul este, la acest capitol, slab pregătit. Momentele sale de slăbiciune au culminat uneori cu mişcarea haotică a braţelor, ca şi cum ar fi fost bântuit de duhul lui Băsescu, evocat, până la exasperare, de Ponta! Iniţial, am crezut că se apără de muşte! Confruntarea dintre cei doi candidaţi la preşedinţie a avut parte de un final dramatic în cel mai pur stil pesedist. Au lipsit ovaţiile prelungite şi uralele gen „Ponta şi poporul”. In schimb, a fost evocată din nou utilitatea beţişoarelor chinezeşti! Ponta, pentru noi, eşti Năstase 2.
