Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Susţinătorii lui Ponta dau vina pe serviciile secrete!(1392)

Regimul Ponta s-a blocat în faza de intenţie... Practic, printr-o răsturnare de situaţie, nu a mai apucat să se instaleze la Cotroceni! A rămas şi acum suspendat pe cric, în tentativa sa de a face cumpăna la perfecţie... Cineva a stins lumina şi pesedeii au înţepenit în poziţia cu gura căscată. Ca la dentist. Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale la o diferenţă ruşinoasă! De data asta, aroganţa şi prostia au furat-o, cum se spune, rău de tot, ieşind din scenă cu multe şuturi în fund şi cu huiduieli la scenă deschisă! După cum am mai consemnat, candidatul PSD a plătit un tribut greu pentru, repet, aroganţa cu care ne-a obişnuit acest partid. Povestea revoltătoare a votului interzis din diaspora este cunoscută. Prin diverse tertipuri, câteva mii de români au fost împiedicaţi să voteze! Fie că este vorba de un boicot bine regizat, rea credinţă sau neglijenţă, efectul este acelaşi. Nişte oameni au fost umiliţi, fiind lăsaţi de izbelişte în stradă, la cozi interminabile, ca să poată vota! Cum situaţia a rămas neschimbată şi în turul al doilea, când s-au produs unele incidente stradale, era de aşteptat ca românii din diaspora să ajungă în pragul revoltei! Si, ca atare, să acţioneze în consecinţă. Cu ajutorul telefonului mobil, cei din diaspora au scos foarte mulţi români în stradă, în special, tineri!, răsturnând, prin vot, regimul Ponta...Lecţia de democraţie nu a avut darul de a-l mobiliza pe domnul prim ministru. Ba, dimpotrivă, l-a obosit teribil! Din această cauză, a plecat în concediu de odihnă. In schimb, au rămas la datorie specialiştii lui în teoria conspiraţiei, pregătiţi special pentru a scoate castanele din foc. Aşa se face că, în locul unei analize la rece a situaţiei românilor din diaspora, asistăm la o tornadă specifică teoriei conspiraţiei. Mai nou, se vorbeşte despre complot, diversiuni, implicarea serviciilor secrete străine, amestecul americanilor, agitatori din umbră, jocuri de culise în favoarea lui Klaus Iohannis etc. Este evident că adevărul nu e pe placul premierului, pentru că cele mai multe din greşelile comise îi aparţin... Sigur, în aceste condiţii, este de preferat ţapul ispăşitor, cunoscut susţinător al teoriei conspiraţiei.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.