Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Navigatorii români vor putea naviga pe Rin cu certificate emise de CERONAV

Navigatorii români vor putea naviga pe Rin cu certificate emise de CERONAV(1627)

Astăzi, Ministerul Transporturilor din România a semnat cu Comisia Centrală pentru Navigația pe Rin (CCNR) Acordul privind recunoașterea cursului de marinar organizat de Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV.

Acordul a fost semnat la sediul CCNR din Strasbourg, Franța de către reprezentantul Ministerului Transporturilor din România, dl. Viorel Olea, Director al Direcției Transport Naval și Secretarul General al CCNR, dl. Hans van der Werf. Din delegația română au făcut parte Ovidiu Cupșa, director general al CERONAV și vicepreședinte al Asociației europene EDINNA – Education in Inland Navigation, consilier superior în cadrul Ministerului Transporturilor, Monica Patrichi și director subunitate CERONAV Galați, Doina Munteanu.

“Acesta este un pas important pentru România având în vedere faptul că de acum înainte navigatorii români vor putea avea acces mai ușor la locuri de muncă de la bordul navelor care navighează pe Rin, până acum ei putând face acest lucru numai în urma efectuării altor cursuri de pregătire în țările membre CCNR. Semnarea acestui acord administrativ vine la capătul unui an în care CERONAV a depus eforturi susținute pentru obținerea recunoașterii cursului organizat în cadrul subunității Galați. Astfel că, începând cu ianuarie 2015, navigatorii care vor urma cursul de pregătire la CERONAV vor putea naviga pe Rin. În acest fel, nu numai că se asigură un înalt nivel al siguranței navigației pe apele interioare europene, dar acest domeniu va deveni mult mai atractiv pentru tineri și se va facilita mobilitatea forței de muncă” a afirmat Directorul Direcției Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor, dl. Viorel Olea.
”CERONAV este prima instituţie de pregătire dintr-un stat est-european care a solicitat recunoaşterea cursului de marinar în urma adoptării Procedurii de recunoaştere a cursurilor de calificare pentru marinar de către CCNR, în luna decembrie 2013. Toate demersurile au fost făcute ca parte a proiectului HINT – Harmonized Inland Navigation Transport through education and information technology, coordonat și finalizat cu succes de CERONAV. Recunoașterea cursului nostru este considerată o acțiune pilot, ceilalţi parteneri din Bulgaria, Slovacia, Serbia, Croaţia exprimându-şi deja intenţia de a urma exemplul CERONAV” a declarat Ovidiu Cupşa, director general CERONAV.
În cadrul ședinței de astăzi de la sediul CCNR a fost prezentă și delegația Republicii Cehia care a semnat un acord similar pentru recunoașterea cursului de marinar organizat de Școala din Děčin.

 

Tot astăzi, CCNR organizează, împreună cu partenerii din proiectul european PLATINA II și întâlnirea intitulată NAIADES Dialogue privind strategia Uniunii Europene pentru transportul pe căile navigabile interioare 2014 - 2020. Implementarea Programului NAIADES este susținută de proiectul PLATINA II, finanțat de Comisia Europeană prin FP7 și coordonat de via donau din Austria. CERONAV este partener în acest proiect, fiind implicat în Pachetul de Lucru 3 – Lucrători calificați și locuri de muncă de bună calitate.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.