Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, a fost eliberat din funcţie(697)

Prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, a fost eliberat din funcţie, ca urmare a problemelor la intervenţia care a avut loc după prăbuşirea elicopterului SMURD, au declarat astăzi, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Decizia a fost luată la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, în şedinţa de Guvern, au precizat sursele citate.

Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă, deoarece procedurile şi persoanele cu atribuţii din instituţie, pentru care au fost asigurate fonduri, trebuie să fie mai bine pregătite, a anunţat miercuri premierul Ponta.

El a precizat, în şedinţa de Guvern, că a primit de la Ministerul de Interne primele concluzii ale accidentului şi că vor fi aprobate "primele responsabilităţi care trebuie asumate".
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.