Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

OFICIAL. Ce spune ISU despre misiunea de salvare de pe Siutghiol(632)

Operațiunea de căutare-salvare desfășurată pe Lacul Siutghiol a fost sistată după identificarea și audierea a trei bărbați care au recunoscut că se aflau pe lac la momentul în care s-a primit apelul la 112 și au fugit după sosirea primelor echipaje ISU. Decizia de sistare a misiunii a fost luată de șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al judeţului Constanța, în calitate de șef al intervenției.

Acțiunea de căutare-salvare a fost demarată imediat după primirea unui apel la 112 prin care o femeie anunța că trei bărbați au căzut în Lacul Siutghiol. Operațiunea a fost coordonată de Centrul Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, fiind implicate efective și mijloace de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, Poliția de Frontieră, Serviciul Județean de Ambulanță și de la Ministerul Apărării Naționale. Totodată, a fost implicat un elicopter al unei companii private, care a survolat lacul şi un elicopter Puma Naval, care aparţine Ministerului Apărării Naţionale. 

În paralel cu acțiunile de căutare, structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat și alte activități conexe în urma cărora au fost identificați cei trei bărbați care s-au aflat pe lac.

Desfășurarea tuturor acțiunilor derulate după primirea apelului de la 112 a fost comunicată permanent Centrului Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor și viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.