MARŞ ISTORIC - Parisul, capitala mondială împotriva terorismului. Peste 1 milion de oameni aduc un omagiu victimelor atentatelor din Franţa(992)
Parisul devine capitala mondială a luptei împotriva terorismului duminică, printr-o reuniune internaţională şi un marş republican la care participă peste un milion de persoane, între care zeci de lideri străini, după atentatele comise de trei jihadişti şi soldate cu 17 morţi. Mii de oameni s-au adunat deja duminică la Paris. Francois Hollande a primit la Elysee numeroşi lideri străini, printre care şi preşedinrele Românieei, Klaus Iohannis.
Francois Hollande, cancelarul german Angela Merkel şi premierul israelian Benjamin Netanyahu se află în faţa mulţimii de lideri străini care au sosit la Paris pentru a participa la marşul împotriva terorismului.
Alături de ei se află şi premierul britanic David Cameron, premierul spaniol, Mariano Rajoy, premierul turc Ahmet Davutoglu, premierul ungar Viktor Orban, dar şi preşedintele român Klaus Iohannis.
De asemenea, sunt prezenţi preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, premierul italian Matteo Renzi şi ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.
Familiile victimelor atacului de la redacţia săptămânalului francez Charlie Hebdo, care s-a soldat miercuri cu 12 morţi, precum şi apropiaţi şi supravieţuitori au sosit duminică la "marşul republican" împotriva terorismului de la Paris, relatează AFP.
Sosite cu un autobuz, aceste persoane, care poartă pe cap câte o banderolă albă pe care scrie "Charlie", vor fi în fruntea cortegiului care va pleca din Piaţa Republicii din Paris, scrie Mediafax.
Foto. abcnews