Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Atenţie la metoda ”Accidentul”(636)

La data de 10.01.2015, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, un bărbat în vârstă de 86 ani, a fost apelat telefonic de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi avocatul ginerelui acestuia care a fost implicat într-un accident rutier.

În urma discuţiei telefonice, la locuinţa părţii vătămate din municipiul Constanţa, s-a prezentat persoana ce s-a recomandat a fi ”avocat”, căreia i-a fost înmânată suma de 5.500 lei.
Poliţiştii efectuează cercetări în vederea recuperării prejudiciului şi a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului.

IPJ recomandă cetățenilor să nu trimită sume de bani unor persoane necunoscute şi să sesizeze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori de câte ori au suspiciuni cu privire la faptul că ar putea fi următoarea victimă a unei infracţiuni de înşelăciune.

În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.

Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: depunerea unei plângeri la Poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.