Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Dosarul „Flota” - un „rebut” cu multe victime

Dosarul „Flota” - un „rebut” cu multe victime(1414)

Surprinzător, dosarul „Flota” a fost clasat! Ca principal efect, Traian Băsescu a fost scos de sub urmărirea penală, fiind propulsat de la statutul de „vânzător de nave”, cum era numit de unii, la cel de „salvator”! Mai nou, este cotat drept „salvatorul” flotei şi economiei naţionale! Evident, în contul celor 10 ani de aşa zisă imunitate prezidenţială! După ce a trecut prin chinurile facerii, celebrul dosar este catalogat, mai nou, drept un simplu „rebut”! Volume întregi, însumând mii de pagini, expertize contabile peste expertize contabile, alte câteva zeci de ore de audieri, un însemnat volum de muncă, un munte de hârtii, vine vorba, nervi, emoţii etc. Toate acestea sunt egale, acum, cu zero! Dacă ar fi să luăm de bune lamentările fostului preşedinte al României, mişcarea de trupe, cum se spune, a avut un singur scop: trimiterea sa după gratii! Cu alte cuvinte, acestea ar fi caracteristicile de bază ale unui dosar politic! Să admitem că aşa stau lucrurile. Atunci, cine sunt cei care, până la clasarea dosarului, s-au dat de ceasul morţii ca să-l înfunde pe Băsescu? Cine a avut puterea malefică de a mobiliza, în acest scop, o armată de anchetatori? Adrian Năstase? Păi, despre fostul premier, s-a spus că s-a opus trimiterii în judecată a lui Traian Băsescu! Poate de aceea a şi făcut puşcărie ca Berilă! Fostul preşedinte, actualmente pensionar de lux, a invocat adeseori lipsa de profesionalism a celor care l-au anchetat. Chiar toţi au fost nişte neaveniţi, culmea, care nu aveau habar de flotă? Sunt capabili nişte proşti, sub clar de lună, să croiască un dosar politic, dacă nu cunosc ce este în propoziţie?! Cum se face că doar expertizele favorabile lui Băsescu au fost bune, celelalte fiind clasate înainte ca dosarul, în ansamblul lui, să aibe aceeaşi soartă! Ca să nu mai vorbesc de soarta unora dintre cei care au făcut investigaţii privind dispariţia flotei, luaţi în colimatorul unor instituţii. Curată coincidenţă, exact în perioada în care Traian Băsescu devenise destul de puternic şi de influent! Povestea expertului Gabriel Ștefănescu, supus la tot felul de şicane, pentru că şi-a băgat nasul în dosarul „ Flota”, este cunoscută opiniei publice. Procurorul Oţel a murit de inimă rea, luând cu el în mormânt foarte multe secrete! Procurorul Drăghici, care s-a ocupat şi el de acest caz, a fost trecut pe „linie moartă”. Aceeaşi soartă a avut-o şi poliţistul Toporan. Unul dintre cei mai buni specialişti în materie de flotă, generalul Bogdan, a fost forţat să se pensioneze! Acum, dacă dosarul „Flota” a fost clasat, la ce trebuie să se mai aştepte cei nominalizaţi mai sus!     

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.