Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Ce spun elevii despre orele de religie(885)

Asociaţia Elevilor din Constanţa şi Asociaţia Tinerii Europeni pentru România aduc la cunoștința opiniei publice faptul că s-a publicat în Monitorul Oficial al României Decizia Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014 privind statutul religiei în sistemul educațional preuniversitar.

Până în prezent, elevii care nu doreau să studieze religia puteau să depună o cerere prin care să se retragă de la această oră. Judecătorii CCR au apreciat că este necesară depunerea unei solicitări prin care să se manifeste în mod explicit dorinţa de a studia religia, nu de a nu studia.

În urma publicării acestei decizii, conform art. 41 și art. 491 din Codul Civil, elevul, sau reprezentantul legal al elevului sub 14 ani, care doreşte studierea religiei poate să înainteze o cerere către unitatea de învăţământ. În cazul nedepunerii acestei cereri, se va considera, din oficiu, că elevul în cauză nu doreşte studierea religiei.

Reamintim că după anunțarea deciziei CCR, pe 12 noiembrie 2014, AEC şi ATER au ieşit cu o poziţie prin care au anunţat lansarea în dezbatere publică a unui propuneri legislative care să remedieze vidul legislativ apărut în urma deciziei CCR.

Parlamentul României ar trebui să corecteze cât mai rapede prevederile art. 18 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale, alineat declarat neconstituţional de către CCR. De asemenea, atragem atenția că Ministerul Educației și unitățile de învățământ au astfel obligația legală de a respecta dispozițiile deciziei CCR, care au putere de lege, și trebuie să aștepte solicitările scrise ale elevilor înainte de a stabili orele de religie pentru semestrul II din anul școlar în curs.

“Decizia Curții Constituționale este de bun simț și reprezintă o recunoaștere a caracterului secular al statului și a libertății de conștiință al cetățenilor, libertate garantată de către Constituția României. Consider că Parlamentul României și ministerul educației trebuie să acționeze cât mai rapid pentru aplicarea conformă a dispozițiilor Curții și respectarea astfel a drepturilor și libertăților fundamentale pe care le are fiecare elev și părinte din România.” a declarat Marius Ghincea, preşedintele Asociaţiei Tinerii Europeni pentru România

“Această decizie a Curţii Constituţionale reprezintă un act reparatoriu, care ajută la democratizarea României şi la separea dintre culte şi stat, lucru necesar pentru o naţiune europeană, în secolul XXI. AEC va milita în continuare pentru modificarea legii educaţiei, în sensul puneri în acord a legislaţiei cu decizia CCR. De asemenea, atragem atenţia elevilor că începând de acum nu mai au datoria de a frecventa orele de religie decât dacă își doresc explicit acest lucru.” a declarat Constantin - Alexandru Manda, vicepreşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.