Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Dorel Onaca, în conducerea PMP. Ce spune despre înscrierea lui Traian Băsescu în partid

Dorel Onaca, în conducerea PMP. Ce spune despre înscrierea lui Traian Băsescu în partid(2017)

Constănțeanul Dorel Onaca, unul dintre persoanele cele mai aproapiate președintelui Traian Băsescu, va face parte din conducerea PMP, alături de Eugen Tomac, Cristian Diaconescu, Gabriel Berca şi Adrian Rădulescu. Este un semn că Traian Băsescu nu a renunțat la partid, dar și un semn că acesta nu este și nu va fi părăsit de oamenii care i-au stat lângă până la finalul mandatului.

„După 7 ani, perioadă când nu am mai avut nici o funcţie politică, am răspuns însă invitaţiei domnului Eugen Tomac după a face parte din echipa Partidului MIșcarea Populară”, a spus Dorel Onaca.

Acesta va ocupa funcția de secretar general al partidului.

Despre o eventuală înrolarea a lui Traian Băsescu în PMP, Dorel Onaca a declarat: ”Este decizia lui. După 10 ani de zile are un concediu binemeritat”.

Dorel Onaca a precizat că PMP va fi un partid cu adevărat popular. ”Ținta organizatorică pe care o am este ca PMP să fie, până la alegerile de anul viitor, partidul cu cei mai mulți membri de partid din România. Mesajele sunt foarte promițătoare”, a spus el.

”Organizarea solidă, eficientă, la nivelul satelor, comunelor, oraşelor, atât în ţară, cât şi în străinătate, înseamnă o cunoaştere clară a nevoilor românilor. Asta înseamnă de fapt baza unei organizații de la care trebuie să se plece”, a mai spus Onaca.

Dorel Onaca a spus că ”PMP va avea candidați adevărați și competenți aât pentru alegerile locale, cât și pentru alegerile parlamentare. PMP va fi la guvernare după alegerile din 2016 și va oferi României cel mai competent prim-ministru”
Fostul parlamentar şi consilier prezidenţial va face parte din conducerea PMP, alături de Eugen Tomac, Cristian Diaconescu, Gabriel Berca şi Adrian Rădulescu. „PMP va deveni cel mai important partid din România şi va oferi primul ministru după alegerile din 2016”, a concluzionat Onaca.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.