Țigări și parfumuri de contrabandă, în zona gării(772)
Ieri, în intervalele orare 11.00 - 11.30 și 19.00 - 19.30, echipejele Grupării Mobile de Jandarmi "Tomis" au desfășurat două acțiuni simultate în zona Gară CFR și Autogara Sud Constanța, ocazii cu care au surprins patru persoane, cu vârste cuprinse între 35 și 42 de ani, care încercau să vândă 243 de pachete cu țigări, fără timbre accizabile, inscripționate "Ashima", "Marble", "Meridian", "Viceroy" și "LM".
Pe numele celor patru suspecți, jandarmii au întocmit actele de constatare pentru comiterea faptei de contrabandă.
Tot în timpul acțiunilor, jandarmii au mai surprins un bărbat de 38 de ani, care încerca să vândă parfumuri inscripționate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute. Drept urmare, pe numele bărbatului au fost întocmite actele de constatare pentru comiterea faptei de punere în circulație, fără drept, a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.