Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Asociația Elevilor Constanța: Unde sunt banii de burse ale elevilor?(1272)

Asociația Elevilor din Constanța a demarat demersurile pentru acordarea burselor școlare pentru elevii din învățământul preuniversitar din județul Constanța.

Legea educației naționale consacrează la art. 82 dreptul elevilor de a primi burse de performanță, merit, studiu sau sociale, prin grija autorităților locale, din sumele defalcate de la bugetul de stat.
Asociația Elevilor din Constanța a transmis Primăriei Municipiului Constanța o cerere prin care solicită, în temeiul legii nr. 544/2001, punerea la dispoziție a informațiilor referitoare la acordarea burselor la nivelul municipiului Constanța.

În cazul în care la nivelul municipiului Constanța și a celorlalte unități administrativ-teritoriale din județul Constanța nu se acordă burse școlare, conform prevederilor legii educației și a OMECTS 5576/2011, Asociația Elevilor din Constanța va demara demersurile necesare în vederea respectării prevederilor legale.

“Este foarte important ca elevii să beneficieze de aceste burse. Conform ordinului 5576, orice elev care în anul școlar precedent a avut media generală mai mare decât 8,50 și media 10 la purtare trebuie să beneficieze de bursă de merit. Din datele pe care le avem, la nivelul municipiului Constanța nu se respectă legea. În prezent, așteptăm răspunsul la cererea pe care am formulat-o, iar ulterior vom continua demersurile necesare.”, a declarat vicepreședintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.