Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Simpozion. Cum se combină arta cu știința(997)

Pe data de 20 martie, la Universitatea „Ovidius” din Constanța (sediul din Bdul Mamaia nr.124, clădirea Bibliotecii Virtuale), se vor desfășura lucrările Simpozionului Național Interdisciplinar „Știința și Arta, interferențe și complementaritate”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Arte, din cadrul Universității „Ovidius”, Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR) - Sucursala Constanţa și Cercul Literar al Scriitorilor Ingineri - Literar-Ing. 

Reacţia profesioniştilor din cele două domenii, al ingineriei şi al artei (muzică, arte vizuale, teatru) a fost una deosebită, care a depăşit cu mult aşteptările iniţiale. Au fost selectate 23 de lucrări, foarte diverse ca perspectivă de a privi ştiinţa şi arta (ca discipline complementare, aflate în interferenţă). Participanţii din Constanţa, Bucureşti, Târgu-Mureş, Galaţi, Târgovişte și din alte localități și-au manifestat interesul în a realiza împreună un simpozion de ţinută academică. Principalele obiective specifice propuse participanţilor sunt: transfer de cunoştinţe referitoare la tematica abordată; corelarea abordării academice cu cerinţele societăţii pornind de la bunele practici şi tendinţe existente în lume; propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional în vederea pregătirii viitorilor specialişti pentru a putea răspunde la provocările deosebite generate de societatea viitorului (societatea cunoașterii); schimb de experienţă între participanţi; identificarea unor viitoare colaborări între participanţi.

Organizatorii şi-au propus crearea unei tradiţii, prin reluarea anuală a acestui simpozion. Din echipa de coordonare a simpozionului fac parte: conf.univ.dr. Daniela Hanţiu, decan al Facultății de Arte, conf.univ.dr. Ion Codrescu, Facultatea de Arte, prof.dr.ing. Nicolae Vasile, președinte al Cercului Literar al Scriitorilor Ingineri (Literar-Ing) – AGIR, precum şi ing.dipl. Nicolae Fildan, președinte al Sucursalei Constanta AGIR.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.