Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Spectacol în limba franceză la Şcoala “Gheorghe Ţiţeica”

Spectacol în limba franceză la Şcoala “Gheorghe Ţiţeica”(1232)

Duminică, 22 martie 2014, se încheie Săptămâna Francofoniei, sărbătorită la scară mondială, pe cinci continente, care a avut ca punct culminant ziua de vineri, 20 martie. Chiar de Ziua Internaţională a Francofoniei, elevii Şcolii Gimnaziale nr. 30 “Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa au participat în calitate de artişti amatori ori de simpli spectatori iubitori de limbă franceză la spectacolul intitulat “Un amalgame d’arts”, titlu în care se regăseşte şi “amalgame”, unul dintre cele zece cuvinte alese spre a fi material, pretext de lucru didactic şi artistic, în fiecare an, de către Ministerul Afacerilor Externe şi cel al Educaţiei din Franţa.
Astfel, elevii prezenţi în spectacolul coordonat de Veronica Hagi, profesor de limba franceză la instituţia amintită, de la clasa a II-a până la a VII-a, şi-au încercat talentele în muzică, recitare, discurs public. Cei mai mici dintre cei prezenţi, elevii claselor a II-a E şi a III-a F au interpretat cântece ale copilăriei, unele pe ritmuri modernizate însă, de rock’n roll ori de hip-hop. Andreea Rucăreanu, Mara Ureche, Nur Husein şi Iulita Alpetri, de la clasa a VI-a A, au vorbit despre relaţia lor cu limba franceză ca limbă de studiu, despre utilitatea ei, în general, fiind limbă vehiculară în multe ţări prin care acestea călătoriseră. Câţiva elevi ai claselor a VI-a C şi a VII-C au recitat poezii despre primăvară din creaţia unor autori celebri, printre care şi Iulia Hasdeu. Spectacolul a fost încheiat de elevele Bianca Matei, Teodora Nurciu şi Denisa Mocanu, care au interpretat melodii din repertoriul cântăreţei Indila, atât de îndrăgită de tânăra generaţie.
La final, Aneta Dragnea, directorul Şcolii Gimnaziale nr. 30 “Gh. Ţiţeica”, s-a adresat elevilor: “Dragii mei, vă felicit pentru preocupările voastre şcolare şi extraşcolare în domeniul învăţării limbilor străine. Pasiunea voastră pentru limba franceză este demnă de admiraţie. Sunteţi talentaţi şi trebuie să vă gândiţi să urcaţi pe o scenă adevărată, mai mare. Poate de Ziua Şcolii... Consideraţi cuvintele mele ca pe o invitaţie pentru acel spectacol, dar şi ca o sinceră apreciere pentru promovarea valorilor ce fac din Franţa artizanul Europei moderne: libertatea de expresie, drepturile omului, deschiderea spre diversitatea limbilor şi a culturilor de pe această planetă.”
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.