Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Accident în portul Constanța(1055)

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" şi echipajele SMURD Constanţa au fost solicitate să intervină, în această dimineaţă, în zona danei 0 din Portul Constanţa în cazul unui bărbat care a căzut de la o înălţime de cinci metri în cala unei nave.

Bărbatul se poate considera norocos după ce a căzut de la aproximativ 5 metri și a scăpat fără nicio rană.

"Pacientul a fost conștient tot timpul și nu prezintă leziuni vizibile. A fost imobilizat, evaluat și i s-a aplicat tratament de urgență", a declarat dr. Marian Beciu, medic al Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța.
Pentru a fi siguri totuși că nu a suferit leziuni interne, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost dus la spitalul Județean Constanța, pentru analize amănunțite.

Muncitorul lucra ca docher pe o barjă. Deocamdată nu se știe din ce motive s-a dezechilibrat și a căzut în gol, pe un capac al barjei. În acest caz, a fost începută o anchetă pentru a se stabili dacă bărbatul era angajat cu forme legale și cine se face vinovat de cele întâmplate. 

Sursa: reporterntv.ro

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.