Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Minore exploatate sexual(549)

Ieri, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, cu sprijinul lucrătorilor din Garda de Coastă, Brigada Mobilă de Jandarmi TOMIS Constanţa şi Serviciul de Operaţiuni Speciale Constanţa au desfăşurat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, o acţiune pentru combaterea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism.
Acţiunea a debutat cu punerea în executare pe raza municipiului Constanţa a 5 autorizaţii de percheziţie domiciliară emise de Tribunalul Constanţa, iar ulterior au fost conduse 10 persoane la DIICOT pentru audieri.
Pe timpul perchezițiilor au fost identificate 4 victime minore, din care o minoră se afla în urmărire națională, fiind dispărută de la domiciliu.
Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, faţă de 4 bărbaţi - respectiv M.I. de 34 de ani, I. I. de 27 de ani. M.I.C. de 28 ani şi D.F. de 29 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.
Din cercetări s-a stabilit că bărbaţii au acţionat, începând cu luna octombrie 2014, prin efectuarea de acţiuni de recrutare din jud. Constanța și jud. Tulcea, transportare şi primire a mai multor minore şi tinere în scopul exploatării sexuale a acestora, înlesnire a prostituţiei şi obţinerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către acestea, asigurarea protecţiei tinerelor şi minorelor exploatate şi transportarea victimelor în vederea întreţinerii actelor sexuale contra cost.
Pentru racolarea clienţilor dispuşi să întreţină relaţii sexuale contra cost suspecţii postau anunţuri cu aşa-zise oferte de masaj, dar şi cu oferte sexuale explicite însoţite de numere de telefon de contact şi fotografii ale fetelor pe diverse site-uri şi în paginile cu anunţuri matrimoniale ale unor cotidiene locale - ediţie on-line. În cazul uneia dintre victimele minore s-a stabilit că a fost exploatată sexual, o perioadă, într-o țară din spațiul U.E..
Inculpații sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism, fapte prev. şi ped. de art. 211 şi 213 din Codul Penal.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.