Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Protecția Consumatorilor acționează în forță înainte de Paști: controale și amenzi pe bandă rulantă(576)

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, comisarii din cadrul CJPC Constanţa, au desfăşurat acţiuni de control ce au vizat respectarea prevederilor legale la comercializarea peştelui şi a preparatelor din peşte , a produselor alimentare specifice Sărbătorilor Pascale: carne, vin , ouă, produse de ciocolată şi de patiserie.

În ceea ce privește comercianții de pește și produse din pește, comisarii de la Protecția Consumatorului Constanța au verificat 21 de operatori economici și au constatat 12 abateri.

Pentru deficiențele constatate, comisarii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 24.700 de lei, dar și două avertismente. Totodată, a fost verificată o cantitate de 1.500 de kilograme de pește și preparate din pește, iar la peste 15% din cantitate au fost constatate neconformități.

În rândul comercianților de carne, vin, ouă, produse de ciocolată și de patiserie, comisarii au verificat 33 de operatori economici și au constatat 28 de abateri pentru care au fost aplicate amenzi de 27.100 de lei și patru avertismente. Comisarii au oprit temporar de la comercializare, ca urmare a neconformităților, produse în valoare de peste 2.000 de lei.

Recomandări ale comisarilor:
- achiziționarea cărnii (de miel) se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate;
- să se evite cumpărarea de carne din "portbagajele mașinilor", chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială și riscați să achiziționați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea;
- carnea comercializată trebuie să fie marcată cu ștampila de control veterinar;
- carnea (miel) trebuie să prezinte la suprafață o peliculă uscată, de culoare roz pana la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt;
- carnea achiziționată sub formă refrigerată se va transporta, în condiții igienice, cât mai repede la domiciliu și se va păstra în frigider.
- achiziționarea vopselei pentru ouă se va face numai din locuri autorizate;
- se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare, data durabilității minimale;
- evitați achiziționarea de vopsele nedestinate uzului alimentar ( tipografice, vopsea pentru textile etc.)
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.