Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Mazăre a plecat, ce lasă în urmă?

Mazăre a plecat, ce lasă în urmă?(1202)

Plecarea forțată a lui Radu Mazăre de la primărie ne lasă pe noi, constănțenii, într-un oraș care arată ca după război.
Nu exagerez, dacă sunteți șofer o să observați că șoselele sunt pline de gropi și că trotuarele au dispărut în multe zone. În zonele periferice, nici măcar nu se poate vorbi de asfalt. Ce să mai spuem despre faptul că străzile nu sunt semnalizate, un labirint de nepătruns pentru turiști…. Centrul istoric este plin de ruine, gata să se prăbușească peste puținii vizitatori care ajung aici. Cazinoul, monumentul istoric de importanță națională, care nu a fost distrus nici de aviația sovietică, arată acum ca o casă a fantomelor, după ce administrația Mazăre nu a fost în stare nu să-l reabiliteze, ci să-l mențină în stare de funcționare, așa cum l-a găsit.

Constanța suferă din cauza lipsei spațiilor verzi. Peticele de iarbă pe care le mai vedem sunt năpădite de blocuri de beton, construite unul lângă altul. Parcurile… parcurile din Constanța nu se pot numi parcuri.
Locurile de parcare, de fapt, lipsa lor, au provocat și provoacă adevărate scandaluri între locatari. În vila sa luxoasă din Mamaia, Mazăre nu avea problema parcării. Își ține mașinile în garaje de sticlă și barca în sufragerie. Noi, constănțenii, ne rugăm să găsim un petic liber.

Orașul o duce însă foarte bine la două capitole: la numărul de câini și de cerșetori pe cap de locuitor. Maidanezii fac legea, mușcă și din când în când omoară câte un copil, dar autoritățile locale se uită cu un cinism incredibil la asemnea fapte. Cerșetorii au împânzint intersecțiile. Nu se mai tem de nimeni și nimic: stau chiar în mijlocul intersecțiilor și sunt din ce în ce mai agresivi. Cu toate acestea, Constanța este singurul oraș din România, probabil, unde se plătește o taxă de liniște.

Unul dintre puținele lucruri pe care Mazăre le-a făcut bine se referă la numărul de turiști atrași în stațiunea Mamaia. Și aici, însă, a dat cu bâta-n baltă. Plajele au ajuns un imens bazar țigănesc, unde se vând tot felul de produse și unde poneii se plimbă nestingheriți printre turiști. Mazăre le-a mulțumit de anul trecut țiganilor, pe motivul că aceștia au salvat România (datorită lor s-ar fi aflat despre scandalul în care este implicat Mircea Băsescu, fratele fostului președintelui României, Traian Băsescu) și a declatrat public faptul că, drept răsplată, îi lasă să vândă pufuleți și alte produse pe plajă, fără să plătească taxe.

Constanța este acum condusă de viceprimarul Decebal Făgădău, care are o sarcină grea: să rezolve problemele, multe și grele, moștenite de la Radu Mazăre.
Nu sunt numai cele descrise mai sus. Făgădău are datoria de a transparentiza contractele și cheltuielile administrației locale, de a consulta constănțenii în problemele importante pentru viitorul orașului.

Nu în ultimul rând, sperăm să vedem, începând din acest an, un oraș în care carnavalele de prost gust sunt înlocuite cu spectacole de artă, în care opera și teatrul să ia locul manelelor și carelor alegorice.

Ce fel de primar va fi Decebal Făgădău numai viitorul ne va arăta. Cert este însă că orașul Constanța merită mai mult decât un primar-papițoi, înveșmântat noaptea în costume bizare și înconjurat de fete de două ori mai mici decât el, dar care ziua cerea, spun procurorii DNA, șpăgi de milioane de euro.

Andrei George Popescu

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.