Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Protestele din portul Constanța au fost reluate

Protestele din portul Constanța au fost reluate(835)

Având în vedere lipsa de răspuns atât a Companiei Naţionale Administrația Porturilor Maritime, cât şi a Ministerului Transporturilor la toate problemele comunităţii portuare, aduse la cunoştinţă acestora în numeroase rânduri, atât printr-o serie de memorii, memorandumuri, scrisori, cât şi în cadrul întâlnirilor, inclusiv de la sediul Ministerului, cele două organizaţii reprezentative la nivelul sectorului de activitate „Transporturi pe apă şi servicii conexe. Transporturi aeriene şi servicii conexe”, au reluat începând cu data de 20 aprilie protestele împotriva conducerii administrative şi a celei executive a Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa.

Cele două Organizaţii consideră în continuare că primul pas în vederea stabilirii unei căi de dialog pentru rezolvarea ulterioară a tuturor problemelor privind încheierea contractelor de subconcesiune, a contractelor de închiriere a infrastructurii de transport naval, privind politica tarifară, transparenţa în exploatarea domeniului portuar şi Master Planul Portului Constanţa este reprezentat de schimbări structurale complete privind conducerea CN APMC.

Astfel, Operatorul Portuar şi Federaţia Naţională a Sindicatelor solicită accelerarea acţiunilor iniţiate de Ministerul Transporturilor, în scopul reglementării problemelor de pe platforma portuară, deoarece până în acest moment nu există rezultate concrete în acest sens.

Comunitatea Portuară apreciază că toate neregulile sesizate până în prezent denotă grave deficienţe în gestionarea Portului Constanţa, încălcarea dispoziţiilor legale şi o lipsă totală de interes manifestată de conducerea CN APMC SA privind dezvoltarea portului Constanţa.

”În consecinţă, acestea reprezintă motive concrete de revocare şi demitere a Consiliului de Administraţie şi a executivului companiei, Operatorul Portuar şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare urmând a întreprinde în continuare orice demersuri necesare în scopul adoptării tuturor măsurilor legale pentru intrarea în normalitate”, a precizat conducerea Organizației Operatorul Portuar, printr-un comnunicat de presă.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.