-
Nevastă ca a mea nu mai are nimenea
În Calendarul „Lumea Ilustrată”, un almanah românesc din anul 1934, apare și „Codul bunei neveste” prezentat astfel încât(...) -
Elena Udrea revine în țară, la fel de puternică
Fostul președinte al Partidului Mișcarea Populară (ales în 2014 și autosuspendat la sfârșitul lunii ianuarie 2015), Elena Udrea, s-a(...) -
Cine înjură și nu lasă, PSD îi dă
Cel care deranjează vecinii în mod repetat, adică și-a făcut un obicei din a fi nesimțit, va plăti în curând o amendă foarte mare(...) -
Hidrogenul chinezesc
În iarna lui 2000 însoțeam Baletul lui Danovschi în turneul, de acum tradițional, prin Germania cea plină de săli de spectacole și (...) -
În PSD se reintroduc ciocul mic și jocul de
Doi lideri importanți ai Partidului Social Democrat au fost pedepsiți public și brutal. Este vorba despre senatorul Șerban Nicolae și (...) -
Singurătatea, ca o boală, ne învinge pe toți, unul
Singurătatea este foarte toxică scriu cei de la Forumul Economic Mondial și a devenit o epidemie globală. Forumul Economic Mondial es(...) -
Numai un băiat deștept știe cât e de
Toată lumea spune că e mai bine să te ferești de proști, să îi eviți, să nu intri în dialoguri cu ei, să nu stai prea mult(...) -
De ce reușește Maia Sandu, premierul Republicii
MAIA SANDU Data nașterii 24 mai 1972 Cifra destinului 3 din 3 și 0; cifra zilei de naștere 6; comportament 2; cifra(...) -
Toată lumea râde, cântă și mănâncă
Tocmai s-a încheiat la Constanța un așa numit FESTIVAL al înghețatei și al dulciurilor, ediția a III-a, 27-30 iunie, în Piața(...) -
Cine mai e, bă, și Haleț ăsta? Cine se crede
"Invidia este o manifestație de inferioritate". Balzac "Mila o primești în dar, invidia trebuie să ți-o cucerești". Casanova (...) -
Ce înseamnă din punct de vedere numerologic ziua de
În „Comunicatul către țară”, din 22 decembrie 1989, al Consiliului Frontului Salvării Naționale (publicat în Monitorul(...) -
Cine nu face românilor educația sexuală și de
În Portugalia copiii învaţă încă de la vârsta de cinci ani despre relaţii de prietene, consimţămât şi sexualitate, iar în(...) -
La Mamaia avem un Castel. Și ne batem joc de el.
Binecunoscutul Club Castel Mamaia, deși se află și în prezent pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională, este(...) -
De ce ne înșeală femeile?!
Nu vom afla niciodată. Putem bănui, ne putem da cu părerea, putem face sondaje, putem citi satistici. Doamne, câte mai putem face pe dr(...) -
MILUIȚI UN BIET CANDIDAT LA
Campania electorală pentru europarlamentare s-a încheiat, dar sacrificiile politicienilor continuă! A fost ca o luare de puls. De(...) -
COMĂNESCU, PETROLUL ȘI POLITICA
Cândva, Gabriel Comănescu și Florin Cârstocea, doi cunoscuți oameni de afaceri, erau nedespărțiți. Ani de-a rândul, relația(...) -
RADU MAZĂRE A EVADAT ÎMPREUNĂ CU KING
L-am așteptat, într-o dimineață, pe Radu Mazăre, în fața casei sale din Mamaia. Urma să sosească, după un proces foarte greu,(...) -
IZMANA DE GENERAL CA BRAND
Izmana de general se rățoiește din nou la noi! Stă pe gard cu cracii brambura și protestează! A intrat într-o nouă criză existenț(...) -
-LA TREBONAL, BIRJAR!- CONSILIERUL BUTNARU SARE LA
În lipsa “stecluței cu vitriol”, Marian Butnaru, cunoscutul membru al Consiliului Local Medgidia, e hotărât să o cheme la “Trebo(...) -
CUM AU INVENTAT UNII SFÂRȘITUL LUMII CA SĂ SCAPE DE
Ca să își justifice deciziile aberante pe care le-au luat în privința unor clădiri de o valoare deosebită, demolatorii au folosit, c(...) -
NUMEROLOGIA ne ajută să aflăm cum își poate
La 16 decembrie 1991, Kazahstanul era ultima republică din USSR care își proclama independența. Triburile nomade ce ocupau inițial ter(...) -
DOMNILOR POLIȚIȘTI, DACĂ NU VREȚI SĂ FIȚI
Constat că nu numai Poliția Locală Constanța este extrem de sensibilă și nu suportă să fie deranjată la anumite ore din zi și din(...) -
NAȘPA DACĂ AI VOTAT, PE LOC TE-AM
Prințișorul Claudiu Palaz a dat pe mâna Poliției Constanța, dacă am reținut eu bine, mai mulți consilieri județeni! Pe care(...) -
Tomisul, ultimul bulevard al urbei
Din 4 în 4 ani suntem transpuși într-o atmosferă anacronică de sărbătoare prin care toate micile schimbări care ar putea face difer(...) -
ORA LA CARE HAITELE DE POLITICIENI IES LA DRUMUL
Am făcut un revelion la Bran cu niște bogătani simandicoși și extrem de prețioși. Dar, mai ales, zgârciți! După ei, mi-a(...)
Editorial
Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult
Cele mai noi
- 17:18 „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene! (872)
- 10:51 RO Wallet înseamnă mai mult decât un document pe telefon! (684)
- 10:30 Senatorul Nicolae Vlahu: „Deținerea drogurilor nu trebuie redusă la o simplă contravenție!” (844)
- 10:17 Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă extraordinară (730)
- 10:06 SONETUL zilei (463)
- 23:34 Gusturi autentice și tradiții multiculturale, în cea de-a doua zi a „Festivalului Sarmăluțelor” de la Cumpăna (872)
- 19:39 Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva (698)
- 18:38 UPDATE ORA 13:15 - Năvodari: Lipsă apă în localitate! (164)
- 18:06 Sărmăluțele și șuberecul, preferatele deputatului Cosmin Hristu (929)
- 11:19 Vergil Chițac: „Închidem capitolele costisitoare ale trecutului și protejăm viitorul Constanței!” (915)
- 10:58 Lipsă apă în orașul Năvodari! (611)
- 10:01 Întâlnire Florin Mitroi–Raed Arafat: măsuri pentru UPU Constanța și intervenții de urgență mai eficiente (766)
- 08:12 SONETUL zilei (465)
- 23:05 PolarisM Holding: Implicare constantă și intervenții permanente în sprijinul comunității! (655)
- 22:37 „Festivalul Sarmăluțelor” este în toi la Cumpăna! Trei zile de gusturi, tradiții și voie bună! (795)
- 22:31 Hanul Balcan din Constanța se redeschide pentru O SINGURĂ ZI, 10 octombrie, în cadrul evenimentului HANUL CU FILME! (752)
- 22:09 Cinci cabinete medicale moderne, inaugurate în comuna Cumpăna în urma unei investiții realizate în numele Republicii Turcia, prin TIKA (709)
- 21:45 Senatorul AUR Nicolae Vlahu: Unitate în AUR, responsabilitate față de români și alegeri anticipate, soluția pentru depășirea crizei politice (695)
- 16:35 Avarie RAJA în Constanța: Mai multe străzi din zona Pescărie, fără apă până la ora 19:00 (500)
- 09:19 „Străinul”, după romanul lui Albert Camus, la Cinema „Jean Constantin”! (569)
Cele mai recente comentarii
-
Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
-
Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
-
Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
-
RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
-
Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Cele mai vizualizate
- REMEMBER: Povestea STABILOPODULUI (133306)
- DEZASTRU ÎN CONSTANȚA: factura de întreținere pe luna decembrie, mai mare decât salariul minim pe economie (107554)
- EXCLUSIV. În martie 2010, constructorul olandez al Digului de Larg a trimis beneficiarului CN APMC SA opţiunea sa fermă pentru furnizorul de piatră şi prefabricate! Ce s-a schimbat, de atunci? IATĂ REPERELE EPOPEII FĂRĂ SFÂRŞIT A ACESTEI CONSTRUCŢII (93601)
- POPASUL PESCARILOR - LOCUL SFINȚIT DE VASILE BRICEAG (82283)
- HOTELUL DELTA - DE LA PRINȚUL DE MONACO LA TURISTUL OBIȘNUIT (80227)
- MAZĂRE TRANSFORMĂ CONSTANŢA ÎNTR-UN IMENS CAVOU! Betonul îi transformă “republica” într-un cimitir kitchos: umbros, dar fără verdeaţă… (79063)
- EXCLUSIV. NĂVODARI se apropie de o... Apocalipsă locală! Primarului Nicolae MATEI i-a sunat ceasul ARESTĂRII: definitive, irevocabile şi pe termen (foarte) lung! (76386)
- EXCLUSIV. Şi Ceauşescu a vrut să extragă gazele de şist (descoperite de americani), dar s-a panicat după cutremurul din 1977! Proiectul ”Zebra” (74031)
- AFACEREA TABĂRA NĂVODARI: Cum a ajuns cel cunoscut drept cumnatul primarului Matei să primească în folosinţă 60 de hectare pe malul mării, cu… 7 lei / mp! (73190)
- Nicolae Matei, primarul din Năvodari, este acuzat că ar fi patronat mafia imobiliară a terenurilor retrocedate! (71297)
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.