Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
MĂRŢIŞORUL  Semnificaţii şi tradiţii

MĂRŢIŞORUL Semnificaţii şi tradiţii(1404)

Termenul de mărţişor, este strâns legat de numele lunii Martie, care, după unii folclorişti români este asociată cu zeul războiului Marte. Şnurul de care se agăţă mărţişorul, reprezenta cele 365 de zile ale anului, alcătuind "funia anului", care leagă iarna şi vara. Legenda spune că această funie ar fi fost împletită de Baba Dochia, când urca cu oile pe munte. Tradiţia mărţişorului se mai păstrează încă şi astăzi. Este ziua în care fetele şi femeile primesc acest dar, mai modest sau mai valoros, simbol al primăverii, al dragostei sau al prieteniei. Chiar dacă semnificaţia lui reală nu prea se mai cunoaşte, datina este una deosebită, ea ilustrând căldura şi frumuseţea sufletului neamului românesc. Mărţişorul, micul obiect împodobit cu un şnur alb cu roşu, care este oferit persoanelor dragi, pe 1 martie, ca vestitor al primăverii, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la dar aducător de noroc la simbol al renaşterii naturii. În Moldova obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii. Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată - albă şi neagră sau albă şi albastră - şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului - primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că acesta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele. Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.