Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii

MAMAIA: “Te iubesc! Te iubesc?”, o spumoasă comedie… matrimonială!(1752)

Restaurantul - Terasă “HARLEQUIN”, din staţiunea turistică MAMAIA, miercuri (10 iulie) seara, de la ora 21.00, găzduieşte o nouă reprezentaţie de teatru scurt (o oră şi un sfert), aşa cum ne-a obişnuit localul din verile trecute şi cum îşi propune să o facă, cât mai des, şi în acest sezon estival.

Compania independentă (şi… nonconformistă!) de teatru “D’AIA”, din Bucureşti, pare să aibă, judecând după repertoriu, o obsesie pentru problematica cuplului, în special a celui matrimonial. Iată că vine pe Litoral, în această vară, cu o nouă piesă, o comedie de această dată, care are ca temă această „situaţie de viaţă”, mai mult sau mai puţin temporară, de la caz la caz...

Piesa se intitulează „Te iubesc! Te iubesc?” şi este o adaptare (a lui Chris Simion, care semnează şi regia artistică) după „Zăpezile de altă dată”, a lui Dumitru Solomon. Este, în fond, o reţetă, în registru comic, pentru salvarea cuplului marital, confruntat, helas!, cu atâtea şi atâtea „hopuri” pe care le are de trecut, pe parcursul, mai lung ori mai scurt, al unei căsnicii. Tema este clasică, însă abordarea, scenaristică şi interpretativă, este, ne asigură artiştii, inedită şi nonconformistă, cel puţin în raport cu textele şi manierele de punere în scenă anterioare, pe acest subiect atât de „călcat”.

Peste frumuseţea Manuelei Hărăbor, timpul nu trece...

Dintre cei trei actori, „Guest Star” este, desigur, Manuela Hărăbor, care se încăpăţânează să rămână o frumuseţe, în ciuda necazurilor, atât de mediatizate de către presa „colorată”, din viaţa personală. Celelalte două roluri, de fapt: cele principale, ale „iubiţeilor”, sunt interpretate de către tinerii actori Corina Moise şi Dan Rădulescu.
Coregrafia aparţine lui Alexandru Grigore, scenografia este realizarea Adinei Mastalier, iar Andrei Ţugulea asigură video – proiecţia.
Preţul unui bilet este de 55 de lei.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.