Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii

Începe distracţia în sudul litoralului(1641)

Primăria municipiului Mangalia anunţă seria evenimentelor, care se vor desfăşura în sudul litoralului pentru atragerea unui număr cât mai mare de turişti. Astfel, începând de joi, 11 iulie şi până la sfârşitul sezonului estival, turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţele în staţiunile din sudul litoralului vor avea parte de evenimente inedite, concerte, show-uri aviatice, întreceri de drifting, festivaluri de muzică, dans şi actorie.

Startul distracţiei se va da, joi, 11 iulie cu un show spectaculos auto-moto-aero. Evenimentul va avea loc pe cordonul rutier Saturn-Venus, unde se va desfăşura o întrecere simulată între un avion, un elicopter, o motocicletă şi un autoturism Jaguar, pe o distanţă de 2 Km. În aceeaşi locaţie, vor începe, vineri, 12 iulie, cursele de drift şi drag, eveniment organizat de Primăria Mangalia, în parteneriat cu Bucharest Grand Prix. Pe arena special amenajată pentru această manifestare, vor avea loc, în fiecare seară, adevărate spectacole de drift şi drag cu participarea unor piloţi de renume mondial. După încheierea curselor, în incinta Grand Prix Club by Vintage vor avea loc petreceri unde vor fi invitaţi piloţii participanţi, spectatorii, personalităţi mondene, dar şi publicul dornic de distracţie.

În perioada 13 -14 iulie, între orele 10.00-12.00, în Portul Turistic Mangalia va avea loc spectacolul aviatic "Aeromania" cu participarea unor piloţi de renume mondial. Sâmbătă, 13 iulie, pe plaja dintre Venus şi Saturn începe Liberty-Parade, cel mai mare spectacol de muzică house din România, apreciat în rândul turiştilor români şi străini. Timp de 14 ore, 26 de DJ vor mixa la „Black Sea Arena”. Printre aceştia se numără: Alex Gaudino, Dr. Kucho”, Adrian Eftimie, Radio Killer, Vali Bărbulescu, DJ Optick, DJ Andi, Cristi Stanciu, Raoul Russu şi Vika Jigulina. Duminică, 14 iulie, la Black Sea Arena, va avea loc un alt concert, de această dată cu artişti români, respectiv Direcţia 5, Smiley, Vama şi Voltaj. La concertele de sâmbătă şi duminică intrarea este liberă, fiind aşteptaţi aproximativ 100.000 de spectatori. Pe langa evenimentele menţionate, mai sus, la Black Sea Arena vor avea loc în această vară alte concerte şi festivaluri cu artişti de la nivel naţional şi internaţional.

Pe durata sezonului estival 2013, Primăria Mangalia are în proiect şi alte evenimente destinate atragerii turiştilor. Astfel, în data de 15 august, în Portul Turistic Mangalia va fi organizată Ziua Marinei, iar între 22 – 25 august, în aceeaşi locaţie va avea loc Festivalul Callatis. La sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie, Primăria municipiului Mangalia îşi propune să organizeze Festivalul Antic Callatis. Între 1 - 8 septembrie vor avea loc o serie de manifestări prilejuite de Zilele Mangaliei. Cu această ocazie, se vor desfăşura mai multe evenimente, printre care Festivalul Multietnic şi Festivalul de Teatru Fringe, precum şi o procesiune religioasă, pe 8 septembrie, când va fi adus din Grecia, Brâul Maicii Domnului.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.