Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
Săptămâna Patimilor

Săptămâna Patimilor(1125)

În Săptămâna Patimilor, numită şi Săptămâna Mare, rememorăm suferinţele Mântuitorului Iisus Hristos şi evenimentele premergătoare acestor suferinţe. Este o perioadă de maximă importanţă spirituală, în care ar trebui să ne analizam gândurile şi faptele, pentru a ne pregăti sufleteşte să întâmpinăm Sfânta Înviere a Mântuitorului. Fiecare din zilele Săptămânii Mari este sfântă, purtând o profundă încărcătură spirituală. Trăsătura acestei săptămâni este reprezentată de slujbele oficiate în biserică seara, cunoscute sub numele de Denii. Ele se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, adică din duminica a şasea a postului, până vineri seara, când se cântă Prohodul Domnului. Cele mai importante denii sunt cele din Joia şi din Vinerea Mare, cunoscute şi ca denia mică şi denia mare. Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, suntem chemaţi să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţa dăruindu-le.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.