Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
DOCTOR  CIOMU

DOCTOR CIOMU(3039)

Era mai 1990, soția însărcinată, vizitam prima oară Turcia iar în Istanbul, găzduit de un unchi ziarist, am primit prima oară oferta să rămân acolo cu garanția asigurării imediate a unui loc de muncă. Eram orbit de toate "blink-blink"-urile, veneam din bezna comunismului şi totuşi n-am ezitat o secundă să refuz. Trăiam convingerea că suntem pe drumul cel bun iar țara noastră o să recupereze rapid decalajele ba chiar o să treacă în fruntea multor țări. Cât ne prostise Iliescu !? Cât de naivi eram şi am continuat jalnic să votăm mereu răul cel mai mic! De ce merită România soarta asta? Ne-au decepționat perioadele de conducere țărănisto-liberalo-democrată, nea Milică s-a declarat învins de sistem, Băsu , în ciuda unor realizări a şi hă-hăit infantil când se ducea cu oiştea în gard dar nimic, absolut nimic nu poate egala ticăloşia guvernărilor PSD. Cinismul (cât de blând sună !) lui Iliescu la chemarea minerilor, atotputernicul Bombonel, intangibilii Hrebenciuc sau Michi-şpagă continuați cu plagiatorul-şef şi pupilul-ceauşist Dragnea. Câți mai sunt în umbra lor e greu să socotim şi poate nu ştim să numărăm atât?

Suntem în fața celei mai perfecte maşini de distrugere. Din umbră, Mefisto trage sforile celui mai slab guvern din istoria României. Paiața de prim ministru se face preş când apare mustăcioara hitleristă la orizont şi cam la fel crear fi stat şi Sevil dacă era măritată cu altcineva.

"Sfinxul" guvernului e însă monsieur Iordache, alintat Ciordache, executantul perfect. Castrat intelectual pune în aplicare fără să crâcnească, nu gândeşte sau nu poate gândi bietul personaj cu chip de calificat la locul de muncă şi vise de liceu. Interesele lor scufundă întreaga țară şi de aici revin la memoria mineriadelor, la "marțea neagră" din 2013 (AH CRIN nici pe tine nu te putem uita !) şi la cea din 31 ianuarie anul curent, grea lovitură dată de guvernul neandertalian.

E bine că "marele urs" de la Cotroceni se trezeşte din hibernare şi desluşeşte rolul preşedintelui.

În rest urmăresc cu milă izolarea votanților oneşti ai PSD, jenați evident de monstruozitatea acțiunilor conducătorilor, decizii de canalii în crucea nopții. Un amic primar PSD (deviat cândva de la PNL) a tot încercat pe fb să ia apărarea doctorului Mengele mergând pe ideea că dacă un partid e legitim ales toți ceilalți trebuie să înghită pofta lor de hoție din tranşe mici, multe şi mici fiecare sub 200 000 lei. La fel şi basmul de râsul preşcolarilor cu finanțarea lui Soros .

Ați fost la templul de la Efes? Ei bine acolo a fost descoperită o vestigie antică, o statuetă a simbolului falic, cunoscută popular ca "ăla mic cu aia mare", statuetă care răsmultiplicată e exploatată la maxim de comercianții turci din zonă spre bucuria turistelor de pe tot globul. Am ajuns cu gândul acolo şi ştiind importanța psihologică pentru orice bărbat a păstrării integrității zonei eminamente masculine îmi imaginez țara ca bolnavul întins legat pe masa de operație şi doctorul Ciomu cu mustăcioară, gata să reteze de acolo de unde oricare ar adăuga...

SALVAȚI PACIENTUL ROMÂNIA !

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.