Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Unde sunt florile noastre?

Unde sunt florile noastre?(1837)

De la începutul acestui an, Primăria Municipiului Constanța a plantat aproximativ 20.000 de răsaduri de flori din diferite specii în mai multe zone ale orașului.

Angajații Serviciului Spații Verzi și agenții de pază au sesizat însă, în ultimele două săptămâni, că din diferite parcuri ori ronduri au dispărut foarte multe flori. Prin urmare, reprezentanții Primăriei Constanța au sesizat lucrătorii Secției 2 Poliție care împreună cu cei ai Jandarmeriei și ai Poliției Locale au verificat dacă persoanele care comercializează flori în piețe au acte de proveniență a mărfii ori o sustrag de pe domeniul public.

În urma controalelor au fost identificate 2 persoane care nu dețineau acte de proveniență pentru florile pe care le comercializau, motiv pentru care marfa a fost confiscată, iar împotriva persoanelor în cauză se vor lua măsurile legale ce se impun.

Primăria Constanța condamnă astfel de practici și va interveni ferm de fiecare dată când vor fi sesizate astfel de fapte.

Rugăm constănțenii care sunt martori ai unor asemenea fapte să sune la numărul de telefon 0241.488100, pentru a putea fi luate măsurile legale.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.