Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Fostul Acvariu din Constanța, preluat de municipalitate. Clădirea ar urma să devină muzeu

Fostul Acvariu din Constanța, preluat de municipalitate. Clădirea ar urma să devină muzeu(369)

Consiliul Local Constanța a adoptat, marți, 13 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre importante pentru administrația locală, în cadrul unei ședințe extraordinare organizate în sistem online. Ambele proiecte au fost inițiate de primarul Vergil Chițac.

Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a vizat modificarea bugetului local pentru anul 2026. Proiectul, înregistrat cu numărul 323/2026, a întrunit 24 de voturi favorabile și un vot împotrivă.

Tot în cadrul ședinței, consilierii locali au aprobat trecerea în domeniul public al municipiului a imobilului situat pe bulevardul Elisabeta nr. 1, format din teren și construcție. Este vorba despre fosta clădire a Acvariului, amplasată pe faleza Cazinoului.

Proiectul de hotărâre cu numărul 324/2026 a fost adoptat cu 23 de voturi pentru și reprezintă un pas în direcția valorificării clădirii, care urmează să fie transformată într-un muzeu.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare a fost aprobată cu 25 de voturi.

Taguri: PrimariaConstanta, Acvariu, CLM Constanta, rectificare buget

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.