Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Cârpeală la Primărie, cârpeală în oraș!

Cârpeală la Primărie, cârpeală în oraș!(1605)


Administrația Decebal Făgădău demonstrează din nou că este incompetentă și își bate joc de constănțeni. După ce și-a însușit fără pic de rușine proiectul de hotărâre privind „Recondiționarea și modernizarea treptelor ce facilitează accesul la plaja Modern” inițiat de consilierul local liberal Mihaela Andrei, primarul Decebal Făgădău încearcă să salveze aparențele cu o spoială demnă de perioada comunistă.

În loc să repare temeinic scările de acces către plaja Modern, primarul Făgădău a ales să le cârpească din mers, în grabă, cu doar o zi înainte de festivalul Neversea.

Muncitorii au acoperit cu var desenele tip grafitti și au mai încărcat cu ciment acolo unde treptele erau crăpate. Nici vorbă de toaletat zona, strâns gunoaiele sau reparat scările rupte.

„Este periculos ce face Decebal Făgădău. Astfel de lucrări de mântuială pot fi periculoase pentru constănțenii sau turiștii care trec pe acolo. Ar trebui să ne amintim de turista care a căzut cu balustrada de la Cazino pentru că era ruginită și vopsită tot pe deasupra. Dacă Decebal Făgădău nu știe cum să își facă treaba, ar putea să ia lecții de la primarii liberali din județ și din țară sau se poate sfătui cu consilierul local liberal Mihaela Andrei, cea care a propus inițial proiectul de reabilitare a treptelor de acces spre plaja Modern”, declară coordonatorul politic al Organizației Municipale PNL Constanța, Septimiu Bourceanu.

La rândul său, consilierul local liberal Mihaela Andrei consideră că așa-zisa reabilitare a treptelor este o nouă dovadă că primarul Făgădău nu dă doi bani pe siguranța constănțenilor și face lucrurile doar la suprafață. „Dacă ne gândim bine, această spoială a scărilor de acces spre plaja Modern este singura realizare a mandatului lui Decebal Făgădău, o realizare care arată totala lipsă de respect a administrației social-democrate pentru locuitorii acestui oraș”, susține Mihaela Andrei.

De asemenea, coordonatorul politic al Organizației Municipale Constanța a Partidului Național Liberal, Septimiu Bourceanu, consideră că „este inadmisibil ca un primar care se laudă cu evenimente precum Neversea, la care participă zeci de mii de oameni, să nu fie în stare să asigure măcar minima infrastructură pentru buna desfășurare a acestora. Dacă nu îi pasă de constănțeni, măcar să arate deschidere pentru turiștii români și străini care vin să se distreze și, din păcate, pleacă cu un gust amar din acest oraș care, deși are un potențial formidabil, se adâncește în ruină”.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.