Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Investiții de peste 1 milion de euro la Școala Gimnazială nr.38!

Investiții de peste 1 milion de euro la Școala Gimnazială nr.38!(778)

Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională SUD-EST, doamna Luminița Mihailov, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.38, DIMITRIE CANTEMIR, CONSTANȚA“.

Prin implementarea cu fonduri europene a acestui proiect, peste 840 de elevi ai Școlii nr.38, precum și cele aproximativ 60 de cadre didactice și personal auxiliar își vor putea desfășura activitatea în condiții excelente.

Intervențiile asupra clădirii privind optimizarea consumurilor energetice se fac atât la parter, cât și la cele două etaje și presupun următoarele:

- lucrări de reabilitare a terasei clădirii și de înlocuire a tâmplăriei exterioare cu una mai performantă din punct de vedere termoenergetic;

- lucrări de reconfigurare a rampei existente pentru persoanele cu dizabilități și de amenajare a unui grup sanitar pentru acestea;

- montarea de panouri fotovoltaice și panouri solare pentru producerea apei calde;

- refacerea instalațiilor sanitare, termice și electrice;

- ușile de acces în clădire vor fi prevăzute cu dispozitive automate de închidere cu amortizor;

- montarea unei instalații paratrăsnet și a unui sistem de ventilare mecanică a spațiilor interioare;

- termoizolarea planșeelor și a pereților;

- refacerea trotuarelor de gardă, în scopul eliminării infiltrațiilor de apă la baza clădirii;

- decopertarea și refacerea finisajelor interioare/exterioare și refacerea acestora, aplicând sistemul termoizolant;

- înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri cu becuri LED, cu durată mare de viață și consum energetic redus;

- implementarea unui sistem de management energetic integrat (de tip Building Management System), pentru urmărirea, înregistrarea și eficientizarea consumurilor energetice ale clădirii.


 Proiectul se va derula prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 3 - „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon“

 

Valoarea totală a proiectului este de 5.406.111,64 lei.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.