Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
ȚARA ARDE ȘI PESEDIȘTII SPERIE PORCII !

ȚARA ARDE ȘI PESEDIȘTII SPERIE PORCII !(1120)

Ori de câte ori a eșuat în tentativa sa de a se agăța, precum găina parașutistă, de Putere, dar, mai ales, pentru a-și reface imaginea deteriorată, PSD a apelat la tot felul de scenarii, diversiuni și șmecherii sentimentale! Într-un cuvânt, porcisme. A inventat o gamă largă de crize și isterii, tornade, secetă maximă, gripe aviare în diverse culori etc., doar, doar va reuși să redevină partidul salvator pentru popor! Un salvator!

Am asistat la tot felul de drame puse în scenă cu tot dichisul unor farse de mari proporții menite să stoarcă lacrimi de la oricine. Dar nu toți au alergie la ceapa tăiată cubulețe de domnul Julien. Suntem într-o fază de ușoară demență pesedistă în care ne-am mai aflat de nenumărate ori. Ca de fiecare dată, când PSD o ia la vale, propagandiștii săi proiectează sau expun în săli și muzee povestea tragică a porcului, versiunea pesedistă. E ca și cum pentru elite s-ar relua, la cererea acestora, “Pe aripile vântului”.

Noi știm, și știu și ei, că pentru român cel mai bun pește este porcul! Dacă i-ai luat porcul, l-ai dezmoștenit de toate! Pe fondul social negru moștenit de la PSD, cu sărăcia urcându-se pe pereți ca o liană, poți să produci deranj în țară cu un simplu anunț tâmpit și iresponsabil. Citez:

“Guvernul interzice creșterea porcilor în gospodării.”(!!) Bomba a explodat sub forma unei minciuni pesediste grosolane capabile să întoacă țara pe dos! 

Indiferent de motivațiile aduse, poate justificate, poate nu, nu lansezi un asemenea anunț pe un ton care nu îți mai lasă nici speranța că mai prinzi sărbătorile de iarnă! Știu pesediștii cum să dezbine! Unde este focul mai mare, ei, bine, acolo, exact acolo, aruncă cu gaz mai mult!

Ce să mai creadă și bietul cetățean! Comuniștii i-au luat găina din cuibar, iar liberalii îi fugăresc porcul ca să se ducă cât mai departe de casă! Dacă ar fi o măsură bună, fiți pe pace, pesediștii și-ar trece-o repede în palmares! Dar așa, sforarii care au lansat zvonul s-au grăbit, mințind că PNL a moșit această măsură aberantă inventată de mințile înfierbântate din PSD!

Priviți și vă cruciți cu ce se ocupă PSD! Se joacă cu porcul! Țara arde și ei sperie porcul, că îl gonesc din curte!

Citez dintr-un raport liberal: “În doi ani, PSD nu a fost în stare să gestioneze evoluția pestei porcine africane în România, care a cuprins toată țara generând pagube uriașe atât crescătorilor, dar și consumatorilor prin creșterea prețului cărnii de porc. Azi, pentru a-și masca incompetența, PSD lansează o minciună grosolană care are menirea de a panica populația fără a avea un sâmbure de adevăr.”

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu interzice și nu limitează creșterea porcilor în gospodăriile populației din România.

Potrivit declarațiilor specialiștilor de la guvern, “este în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creșterea porcilor, acestea fiind benefice pentru creșterea suinelor în sistem gospodăresc, dar și pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale și a celor industriale. În urma consultării cu crescătorii, cu asociațiile de fermieri și cu asociațiile procesatorilor de carne va rezulta un proiect de ordin care va stabili reguli generale de biosecuritate pentru prevenirea și combaterea bolilor majore la porcine. Este nevoie de un program de măsuri care să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul Românei și care să permită relansarea activității în creșterea porcinelor și în procesarea cărnii de porc.”

Concluzia finală: În România, cetățenii vor putea crește porci în gospodăria proprie, cu respectarea unor norme minime de biosecuritate.
  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.