Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
trafic auto
Încep lucrările de asfaltare pe bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de strada Nicolae Iorga și bulevardul Mamaia

Încep lucrările de asfaltare pe bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de strada Nicolae Iorga și bulevardul Mamaia(908)

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă procesul de modernizare a bulevardului Tomis. În această noapte se va turna stratul de suport pe carosabilul decopertat în cursul săptămânii trecute. Tot săptămâna trecută, zona carosabilă a fost îmbrăcată în asfalt la intersecția cu strada Poporului și în zona de acces către Spitalul Județean Constanța.

Pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul rutier va fi restricționat alternativ, pe câte un sens de mers, în intervalul orar 19:30 – 05:00.

Lucrările de asfaltare vor continua toată săptămâna, cu aceleași restricții de trafic. După ce se va turna primul strat(binder), carosabilul va fi îmbrăcat în asfalt de tip MASF, specific drumurilor cu trafic rutier intens.

Intervenții asupra carosabilului vor avea loc în această noapte și pe bulevardul Mamaia. Utilajele de frezare vor acționa la intersecția cu bulevardul Tomis și la intersecția cu strada Mircea cel Bătrân.

Proiectul de reabilitare a bulevardului Tomis implică o reconfigurare a spațiului urban, prin modificarea trotuarelor și placarea acestora cu pavele moderne, amenajarea unei piste de biciclete și zone cu mult spațiu verde. Reamenajarea părții carosabile presupune benzi unice pentru mijloacele de transport în comun și două benzi de circulație cu sens unic cu direcția de mers către Piața Ovidiu. Ulterior, vor fi impuse și restricțiile de circulație definitive pentru sensurile de mers.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.