Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
Mihai Lupu, Președintele CJC susține proiectul de fuziune al celor două cluburi de fotbal constănțean, FC Farul Constanța – FC Viitorul

Mihai Lupu, Președintele CJC susține proiectul de fuziune al celor două cluburi de fotbal constănțean, FC Farul Constanța – FC Viitorul(946)

🔹Fotbalul constănțean s-a aflat astăzi pe agenda președintelui CJC, Mihai Lupu. Interesat de evoluția fenomenului fotbalistic din județul Constanța, acesta a avut o întrevedere cu marele fotbalist, Gheorghe Hagi, în cadrul căreia aceștia au purtat discuții privind proiectul de fuziune dintre cele două cluburi de fotbal constănțean, FC Farul Constanța – FC Viitorul.

💬“ Sunt foarte interesat de acest proiect și susțin ideea de formare a unei singure echipe de fotbal care să-i reprezinte pe toți suporterii constănțeni. Avem un interes comun în dezvoltarea sportului în județul nostru, avem sportivi valoroși și căutăm soluții de sprijin, pentru ca acest sport să aducă, în continuare, mari victorii în palmaresul cluburilor constănțene. Vreau să îi asigur pe toți suporterii echipelor FC Farul Constanța și FC Viitorul, că voi acorda tot suportul necesar pentru realizarea acestui proiect unic ce va avea ca scop final, orientarea către performanță a fotbalului constănțean” – Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Consiliul Judeţean Constanţa

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.