Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
timp liber
Competiție inedită la Constanța

Competiție inedită la Constanța(719)

Duminică, 12 septembrie, tinerii au ocazia să-și măsoare forțele într-un concurs de lupte tradiționale tătărești care va avea loc în Parcul Tăbăcărie, zona Teatrul de Vară Soveja, începând cu ora 16:00. Evenimentul este organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.

Küreș-ul, sportul tradițional al tătarilor reprezintă o demonstrație de cinste, dreptate, curaj și dibăcie, prin care luptătorii își pun în valoare însușirile fizice și psihice. Veche de mii de ani, manifestarea sportivă a fost păstrată până în zilele noastre, cu mici variații, ducând cu ea una dintre numeroasele valori tradiționale ale etniei tătare. Fiind un sport de masă, küreș-ul este destinat amatorilor.

Regulile care stau la baza organizării küreș-ului sunt simple iar caracteristica de bază este întrecerea dreaptă. Potrivit tradiției, la final competiției, învingătorul pleacă acasă cu un batal, iar învinsul primește un „bayrak”, un copac împodobit cu 7 sau 9 articole vestimentare.

Competiția se va desfășura pe două secțiuni, la care se pot înscrie tineri tătari, dar și concurenți români care îndrăgesc sportul și tradițiile tătarilor.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.