Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Ansamblul de locuințe distrus de incendiu a fost igienizat și este păzit în permanență!

Ansamblul de locuințe distrus de incendiu a fost igienizat și este păzit în permanență!(491)

Pentru că suferința oamenilor care au rămas fără un acoperiș deasupra capului în prag de sărbători să nu fie amplificată, polițiștii locali, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța sunt prezenți, 24 de ore din 24, la fiecare scară a blocului T3 și se asigură că bunurile care le-au mai rămas sunt în siguranță. În imobilul distrus de incendiu, nu se intră decât cu aprobarea oamenilor legii.

În paralel, echipele municipalității și ale firmei de salubrizare Polaris M Holding au desfășurat o amplă acțiune de igienizare a zonei.

Până în acest moment, 2 familii s-au mutat deja în apartamentele puse la dispoziție de Primăria Constanța iar alte 4 familii și-au manifestat intenția de a se muta în această locație pusă la dispoziție cu generozitate de un partener al municipalitățâii.

Dacă vor mai fi depuse solicitări în acest sens, oamenii vor fi sprijiniți atât de echipele Direcției Generale de Asistență Socială cât și ale Primăriei Constanța.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.