Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Soluții pentru transportul public în Zona Metropolitană Constanța

Soluții pentru transportul public în Zona Metropolitană Constanța(662)

Primăria Municipiului Constanța derulează în această perioadă un studiu privind oportunitatea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară cu rol în exercitarea atribuțiilor legale în domeniul serviciilor de transport public local la nivelul Zonei Metropolitane Constanța.

Astăzi, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, s-a întâlnit cu reprezentanți ai orașelor și comunelor care fac parte din Zona Metropolitană Constanța.

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară nu se poate înființa fără acest studiu. Este o etapă peste care nu putem sări. Abia după ce stabilim oportunitatea, putem face o proiecție. Standardele se vor ridica, nu vor mai exista discrepanțe între transportul local și cel județean. Trebuie să dezvoltăm un transport exemplar, astfel încât să încurajăm oamenii să folosească transportul în comun”.

Scopul întâlnirii de astăzi, la care a participat și directorul firmei care elaborează studiul de fundamentare a oportunității înființării asociației, a fost colectarea preliminară de informații, discutarea și dezbaterea pe marginea aspectelor de interes și a obiectivelor în constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.

Răzvan Novaseliv, director: „Studiul acesta va fi o oglindă perfectă a problemelor cu care se confruntă UAT-urile în privința transportului și cum s-ar putea ca această asociație de dezvoltare să fie rentabilă și aplicabilă”.

Demersul de înființare a acestei asociații vizează, în primul rând, optimizarea condițiilor de locuire în cadrul zonei, prin îmbunătățirea serviciilor de utilități publice.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • „Roadele Toamnei” au transformat comuna Lumina într-o sărbătoare a belșugului, bucuriei și a tradițiilor dobrogene!
  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.