Un oaspete al trupului: Poezia(578)
De câte ori nu am aruncat o privire peste umăr, nu pentru a vedea cum alunecăm prin timp, orișicâtel ne-ar primeni chipul, ci pentru a fi siguri că ceea ce există există pentru că trebuie să existe? Sau pentru a vedea în mișcare imaginea veșniciei chiar dacă, vorba Sfântului Pavel, murim în fiecare zi?
Sunt întrebări asupra cărora, cu instrumentele filosofiei proprii, se oprește poetul Ion Scarlat în cel de-al doilea volumde poeme, Peste umerii mei, recent publicat la editura Ex Ponto, cu o prefață aplicată a poetei Daniela Varvara. Uneori poezia sa are acest ton patetic: ,,Încă o dată/ peste umerii mei/ norii au plâns/ când tute pregăteai/ pentru o lungă călătorie/ fără să spui un cuvânt…”, fără ca substanța patetismului să-i aparțină autorului ci femeii iubite căreia i se adresează, paradoxal, c-un fel de regret generat de admirație: ,,Într-un târziu,/ fără să vreau,/ am să devin/ doar o umbră/ peste sufletul tău/ atât de drag mie”. Într-o altă cheie, a prezentului, nu mai departe de mâine, lângă plaja Corbu, poetul își lansează, acasă, sub egida Bibliotecii Județene ,,Ioan N. Roman” și a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, iar invitația se adreseză orișicui dorește să fie prezent, volumul amintit.
O lansare care încheie, pot spune, chiar dacă la o distanță de câteva zile, a treia ediție a Festivalului de poezie la nisip, desfășurat la Corbu.
