Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
ADUNATE DE PE PLAJĂ

ADUNATE DE PE PLAJĂ(473)

AMALGAME

* Nu demult poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) a Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor Serviciului Teritorial (ST) Constanţa al DIICOT, au destructurat mai multe grupări infracţionale organizate specializate în trafic cu substanţe cu proprietăţi psihoactive (etnobotanice) şi cannabis în cadrul unei acţiuni desfăşurată în patru oraşe din judeţul Constanţa.

S-au efectuat 42 de percheziţii la locuinţe din municipiul Constanţa şi din Medgidia, Năvodari şi Cernavodă, în urma cărora au fost reţinute 24 de persoane. În urma descinderilor au fost conduse pentru audieri, la sediul DIICOT, 50 de persoane, iar ulterior 24 de persoane au fost reţinute pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc.

* Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Constanța au fost solicitați să intervină pe Aleea Umbrei din Constanța pentru deblocarea unei uși de apartament. Când au intrat în locuința respectivă au găsit o persoană decedată

* Procurorii din Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, de 49 de ani, acuzat de dare de mită, mai exact 400 lei unui agent de poliție din cadrul Gărzii de Coastă.

* A mai rămas o lună până când cel mai așteptat festival de la munte, Massif, își va deschide porțile. Potrivit organizatorilor, începând de astăzi, fanii festivalului pot vedea programul pe scene și își pot achiziționa biletele pe zile la prima ediție Massif, care va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie.

MORTEN este considerat unul dintre cei mai bine cotați producători și DJ-i din noul val, este de origine daneză și în luna martie ajunge pe mainstage-ul Massif. Totul a început de la ideea că va fi un lucru extraordinar, iar în acest caz, David Guetta și MORTEN au avut dreptate. Noul gen ,,Future Rave” a explodat încă din 2019, în momentul în care cei doi producători au pus bazele unui nou concept.

Patru ani mai târziu, sound-ul unic Future Rave este o marcă de sunet în zona de clubbing care a făcut imposibilul posibil într-o industrie care intrase în rutină. Anul 2019 a fost momentul în care muzica electronică s-a reinventat odată cu apariția acestui proiect în care este implicat superstarul David Guetta alături de danezul MORTEN, care în 2021 amarcat cea mai puternică nouă intrare în Top 100 DJ Mag, direct pe locul 39.

În line-up-ul Massif mai urcă și Deliric x Silent Strike, Andi Moisescu, Andreea Esca & Otravă, Ștefania, Arias, Lucian Bărbulescu și Chris Mâine vă vom informa cu programul complet al festivalului. Țineți aproape căci nici nu știți ce pierdeți.

* Ministerul Dezvoltării finanțează 167 de noi investiții, în 128 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila. Proiectele, în valoare totală de 715.848.937,41 de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 - Valul Renovării și C10 - Fondul Local din PNRR.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 43 de noi proiecte, în valoare totală de 406.627.931,64 lei, depuse de 26 autorități locale pentru reabilitarea, modernizarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice și a unor clădiri rezidențiale multifamiliale.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 124 de noi proiecte, în valoare totală de 309.221.005,77 lei, depuse de 102 de autorități locale, pentru proiecte care vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a unor instituții publice (unități medicale, de învățământ, instituții culturale, clădiri administrative), precum și dezvoltarea infrastructurii pentru transport verde. Prin Fondul Local în județul Constanța au fost aprobate următoarele proiecte, conform informării primite la redacție de la Ministerul Dezvoltării.:

 - AGIGEA Jud. CONSTANȚA: RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ A CLĂDIRII PUBLICE - SEDIUL PRIMĂRIEI DIN COMUNA AGIGEA valoare fără TVA 2.672.829,19 valoare cu TVA - 3.180.666,74 47
 - ALBEȘTI Jud. CONSTANȚA:  "Reabilitare moderata a Scolii Gimnaziala “Ion Creanga” Albesti, comuna Albesti, judetul Constanta valoare fără TVA 1.587.669,20 valoare cu TVA - 1.889.326,35 48
 - CERNAVODĂ Jud. CONSTANȚA: Reabilitare si modernizare Spital orasenesc Cernavoda valoare fără TVA - 18.473.711,65 Valoare cu TVA - 21.983.716,86 49
 - COBADIN Jud. CONSTANȚA: REABILITARE MODERAT Ă A CLĂDIRII PUBLICE CĂMIN CULTURAL, LOCALITATE A VIIȘOARA, COMUNA COBADIN, JUDEȚUL CONSTANȚA Valoare fără TVA 1.236.779,15 valoare cu TVA - 1.471.767,19 50
 - COBADIN Jud. CONSTANȚA: REABILITARE MODERATA A CLADIRII PUBLICE – SEDIU SECUNDAR PRIMARIE, COMUNA COBADIN, JUDETUL CONSTANTA valoare fără TVA - 1.227.855,28 valoare cu TVA - 1.461.147,78 51
 - CRUCEA Jud. CONSTANȚA: Reabilitare energetică Liceu Tehnologic Crucea, sat Crucea, com. Crucea, Județul Constanta – Corp C1 valoare fără TVA - 2.824.448,35 Valoare cu TVA - 3.361.093,54 52
 - DUMBRĂVENI Jud. CONSTANȚA: MODERNIZARE MODERATA SEDIU PRIMARIE, COMUNA DUMBRAVENI, JUDETUL CONSTANTA Valoare fără TVA - 602.144,66 Valoare cu TVA - 716.552,15 53
 - LUMINA Jud. CONSTANȚA: RENOVARE ENERGETICA MODERATA “C1 – CLUB DE VARA” LOCALITATEA LUMINA, JUDETUL CONSTANT A Valoare fără TVA - 955.200,71 Valoare cu TVA - 1.136.688,84 54
 - TOPRAISAR Jud. CONSTANȚA: Eficientizare energetica prin reabilitare si modernizare a Liceului Tehnologic Topraisar, Com. Topraisar, jud. Constanta Valoare fără TVA - 2.386.918,78 Valoare cu TVA 2.840.433,35

* Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru o persoană fizică care dorește să edifice un imobil pe bulevardul Mamaia din municipiu. Prin CU 311 din data de 1 februarie 2023, s-a primit undă verde pentru construire, modernizare, modificări interioare și etajare corp C1 la P+5-8E cu funcțiunea de apartamente de vacanță. Documentul este emis, conform surselor noastre, pe numele Luminiţei Alexandru, fiica lui Gheorghe Pelehra, cel care deţinea faimosul local Cuptorul cu Plăcinte din Satul de Vacanţă.

A consemnat Moș Ion Roată de la Rotativă

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.