Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
PATRU PEDEPSE ÎN OPT ANI … pentru un judecător

PATRU PEDEPSE ÎN OPT ANI … pentru un judecător
(529)

Judecătorul Răzvan Davidencu de la Judecătoria Constanța a fost din nou sancționat disciplinar. Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM l-a suspendat șase luni pentru nerespectarea repetată și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, precum și pentru neredactarea hotărârilor, din motive imputabile, în termenele legale. Davidencu a scăpat de două excluderi din magistratură.

 În caz că vi s-a părut spectaculos cazul judecătorului Cristi Vasilică Danileț de la Tribunalul Cluj, care a anulat în instanță două excluderi din magistratură, aflați că nu este primul magistrat care obține o astfel de dublă victorie.  Înaintea lui Danileț, judecătorul Răzvan Vladimir Davidencu de la Judecătoria Constanța a câștigat de două ori în instanță recursurile împotriva unor sancțiuni disciplinare constând tot în excluderea din magistratură.

Cazul lui Davidencu a revenit in actualitate chiar pe 15 februarie 2023, cand magistratul a primit a patra pedeapsa disciplinara in decurs de opt ani. Este vorba despre suspendarea timp de 6 luni pentru urmatoarele abateri prevazute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: h) teza I: „nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor”; r) teza I: „neredactarea hotararilor judecatoresti, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege”.

Pe de altă parte, Răzvan Davidencu a scăpat de acuzația formulată de către Inspecția Judiciară în legatură cu abaterea disciplinară de la litera t) teza a II-a din același articol: „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.

„Admite in parte actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva paratului Davidencu Răzvan Vladimir – judecator in cadrul Judecatoriei Constanta. In baza art.100 lit.d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, aplica paratului Davidencu Razvan Vladimir – judecator in cadrul Judecatoriei Constanta – sanctiunea disciplinara constand in 'suspendarea din functie pentru o perioada de 6 luni' pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art.99 lit. r) teza I si art.99 lit.h) teza I din acelasi act normativ. Respinge actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva paratului Davidencu Razvan Vladimir – judecator in cadrul Judecatoriei Constanta – pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art.99 lit. t) teza a II a din Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ca neintemeiata. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie”.

Alte trei pedepse, dintre care două excluderi

Amintim ca la 14 noiembrie 2019, judecatorul Davidencu a fost exclus din magistratura de catre CSM pentru abaterea disciplinara de la art. 99 lit. r teza I (neredactarea hotararilor judecatoresti, din motive imputabile, in termenele prevazute de lege). Totusi, in 5 octombrie 2020, Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a admis recursul, inlocuind excluderea cu suspendarea din functie timp de 6 luni.

Redăm minuta hotărârii nr. 172/2020 din dosarul nr. 1152/1/2020:
„Admite recursul declarat de recurentul Davidencu Răzvan-Vladimir impotriva Hotararii nr.26J din 13 noiembrie 2019, pronuntate de Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii in dosarul nr.14/J/2019. Caseaza hotararea atacata in ceea ce priveste sanctiunea disciplinara aplicata. Inlocuieste sanctiunea 'excluderii din magistratura', aplicata recurentului Davidencu Răzvan-Vladimir – judecator in cadrul Judecatoriei Constanta – pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art.99 lit. r) teza intai din Legea nr.303/2004, cu sanctiunea disciplinara constand in 'suspendarea din functie pe o perioada de 6 luni', prevazuta de art.100 lit.d) din aceeasi lege. Definitiva”.

Precedenta excludere o primise Răzvan Davidencu in 25 mai 2016, pentru urmatoarele abateri disciplinare prevazute de art. 99 din Legea 303/2004: lit. f): „refuzul nejustificat de a indeplini o indatorire de serviciu”; lit. h): „nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor ori intarzierea repetata in efectuarea lucrarilor, din motive imputabile”; lit. k): „absente nemotivate de la serviciu, in mod repetat sau care afecteaza in mod direct activitatea instantei ori a parchetului”; lit. m): „nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei sau al parchetului ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente”. In 13 februarie 2017, ICCJ i-a inlocuit excluderea tot cu suspendarea din functie pe 6 luni.

Prima sanctiune disciplinara a fost si singura pe care magistratul nu a atacat-o la Inalta Curte. Este vorba despre diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 20% pe o perioada de 3 luni, gasindu-l vinovat de nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la solutionarea cu celeritate a cauzelor (art. 99 lit. h teza I din Legea 303/2004).


A consemnat Pompiliu COMȘA
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.