PING-PONG ÎN INSTANȚĂ, C-AȘA-I ÎN TENIS(484)
Nici măcar un an nu a rezistat în instanță dosarul pe care DNA i l-a fabricat directorului Direcției economice din Ministerul Transporturilor, Petre Neacșa , acuzat și reținut timp de 24 de ore de parchetul anticorupție pentru o pretinsă faptă de luare de mită.
O mită de 460.000 lei care ar fi fost primită, acuză DNA, pentru a favoriza un om de afaceri în cadrul unei proceduri de achiziție. Tribunalul București a dispus marți, la final de februarie, restituirea la DNA a dosarului privindu-l pe directorul Petre Neacșa.
Decizia a fost luată în temeiul art. 344 alin. 3 lit. a) din Codul de procedură penală, instanța constatând că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar DNA nu a remediat deficiențele semnalate anterior.
Restituirea dosarului la DNA are loc după ce, în iulie 2022, Tribunalul București a constatat neregularitatea rechizitoriului și a dat termen de cinci zile parchetului pentru remedierea neregularităților, neregularități care, iată, nu au fost îndreptate.
Prezentăm minuta încheierii Tribunalului București din 21 februarie 2023 privind restituirea dosarului la DNA (dosar 37039/3/2021/a1): “In baza art. 346 alin. 3 lit. a C.p.p., restituie cauza la Parchetul de pe langa ICCJ – DNA – Serviciul Teritorial Constanta. In baza art. 375 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de catre stat raman in sarcina acestuia. Cu drept de contestatie, in termen de 3 zile de la comunicarea incheierii. Pronuntata in camera de consiliu, azi, 21.02.2023. Document: incheiere finala camera preliminara 21.02.2023”
Redăm comunicatul DNA privind trimiterea în judecată a directorului Petre Neacsa: “In cauza mediatizata prin comunicatul nr. 648/VIII/3 din 07 iulie 2021, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Constanta au dispus disjungerea dosarului si trimiterea in judecata, sub control judiciar, a inculpatului NEACSA PETRE, la data faptei, director al Directiei economice din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, in sarcina caruia s-a retinut comiterea infractiunii de luare de mita.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut in esenta urmatoarea stare de fapt: in perioada noiembrie 2020 – mai 2021, in contextul in care Agentia Romana de Salvare a Vietii Omenesti pe Mare (A.R.S.V.O.M.) si Regia Autonoma 'Administratia Fluviala a Dunarii de Jos' au achizitionat, cu fraudarea legislatiei primare in materie si la preturi supraevaluate un numar de patru nave (trei de salvare si una de depoluare) in valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fara TVA) si doua drage fluviale, inculpatul Neacsa Petre, in calitatea mentionata mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri, beneficiar al contractelor de achizitie publica, suma de 460.000 lei.
Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi in scopul de a favoriza interesele omului de afaceri: de a asigura, prin intermediul Directiei pe care o conducea, fondurile necesare achizitionarii ambarcatiunilor respective precum si de a oferi acestuia diverse informatii legate de proiectele de achizitii.
In cauza, au fost dispuse masuri asiguratorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucuresti cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza. In cauza, procurorii au beneficiat de suportul tehnic al Directiei Generale Anticoruptie si de sprijin de specialitate din partea Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, Directiei de Operatiuni Speciale si Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei. Facem precizarea ca trimiterea in judecata reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.