ADUNATE DE PE PLAJĂ(704)
AMALGME
* Liberalul Alexandru Marcoci, la recomandarea Ministrului Energiei, Virgil Popescu, a ajuns, din poziția de vânzător de medicamente, secretar de stat al MAI responsabil de integrarea în Schengen, fără a avea vreo calificare în acest sens. Mai mult decât atât, a fost numit în Consiliul de Administrație al Engie România și președinte al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia deși acest lucru reprezintă un conflict de interese întrucât a deținut simultan funcții de conducere la două societăți concurente.
* Procurorul Marius Voineag, șef adjunct al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General, cel care a blocat orice investigație academică în privința tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, a fost propus la șefia Direcției Naționale Anticorupție.
* Redactorul-șef al revistei „Convorbiri literare”, Mircea Platon, afirmă că legile educației sunt „o variantă și mai ideologizată a legilor lui Cîmpeanu” și „nu au nimic în comun cu învățământului românesc și urmăresc să-i transforme pe români în figuranți în propria țară.”
* Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat despre desfășurarea examenelor de bacalaureat că: „Vor fi concepute în așa fel încât să nu fie nevoie de nu știu ce pregătire suplimentară pentru a putea să promovezi cu o notă decentă”.
* Liceele pedagogice vor putea forma învățători, dar vor fi angajați pe perioadă determinată. Pentru a se titulariza, aceștia trebuie să termine o facultate de profil. Rectorii primesc posibilitatea exercitării a încă două mandate de câte 5 ani, indiferent de numărul de ani de când conduc deja universitățile.
* Fenomenul „brain drain”: pentru fiecare emigrant cu diplomă universitară obținută în țară, România pierde aproximativ 45.000 de euro. Numai în sectorul medical, aproximativ 2000 de absolvenți emigrează în fiecare an – echivalentul unei pierderi anuale de 90 de milioane de euro. Majoritatea nu se mai întorc niciodată în România.
* Congresul SUA dorește o bază militară în regiunea Deltei Dunării care să fie complementară bazei de la Mihail Kogălniceanu. (Sursa). Pe de altă parte, Ministerul Apărării dezminte această informație.
* Acordul dintre România și Ucraina privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, ținut secret de Guvern, a apărut, subit, direct în Monitorul Oficial din 1 martie. Aflăm, astfel, că acordul era semnat deja din 18 noiembrie 2022 și că lucrările de dragare ale canalului Bâstroe nu puteau începe fără permisiunea țării noastre. Mai mult, prevederile acordului sunt flagrant în favoarea Kievului.
În 2004 Academia Română se declara împotriva construcției canalului Bâstroe argumentând faptul că dacă acest lucru ar fi realizat, peste 280 de specii de păsări (inclusiv 70% din întreaga populație de pelican alb și jumătate din numărul de cormorani pigmei din câți există, azi, pe întreaga planetă), ar fi in pericol.
* Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare cer verificarea produselor agroalimentare din Ucraina din punct de vedere sanitar-veterinar, pentru a nu mai fi periclitată sănătatea populației. De asemenea, potrivit organizației, fermierii din România ar avea drepturi de compensație din partea statului în valoare de 200 de milioane de euro ca urmare a pierderilor cauzate de importurile din Ucraina.
* Avem de patru ori mai mult pământ per capita decât Germania, dar exportăm grâu și importăm carne de porc în lipsa unei strategii de țară. În timp ce Germania are 0,12 ha de teren arabil per capita, România are 0,45 ha de teren arabil per capita. Totuși, țara noastră nu își poate asigura consumul propriu, fiind nevoită să apeleze la import.
* O investigație a publicației germane „Der Spiegel” arată că, deși România are unele dintre cele mai vechi păduri din Europa, acestea sunt amenințate de defrișări ilegale la scară largă. Jurnaliștii arată cum mai multe companii austriece s-au îmbogățit prin încheierea unor contracte cu furnizorii din România care taie lemn ilegal.
* Pe 3 martie s-au împlinit 119 ani de la nașterea martirului creștin Mircea Vulcănescu.
* În contextul în care directorul FBI a confirmat ipoteza „conspiraționistă” conform căreia virusul provine dintr-un laborator chinezesc, trebuie să ne amintim faptul că în toamna anului 2020, un ONG (Eurocomunicare) a primit peste două milioane de euro de la Guvernul Orban pentru a întocmi liste „negre” cu persoane și site-uri care răspândeau „dezinformări” despre pandemie. Printre aceste „dezinformări” era și teoria privind originea virusului din China.
* Hotelul Ardealul din Arad, monument istoric, construit în perioada 1840-1841, care a găzduit de-a lungul timpului mari personalități precum George Coșbuc, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, sau Ady Endre, în a cărui sală de spectacole au concertat Franz Liszt, Johann Strauss-fiul sau Johannes Brahms, a fost vândut către o societate din Budapesta, controlată de Guvernul maghiar, după ce primăria Arad a renunțat la dreptul de preempțiune (dreptul de a cumpăra cu prioritate un anumit bun).
* Eveniment istoric în Basarabia: proiectul de lege inițiat de Partidul Acțiune și Solidaritate, care propunea înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu limba română, ca limbă de stat în Republica Moldova a fost votat cu 56 voturi „pentru” și 0 „împotrivă”
* Japonia va investi în Basarabia cca. 100 de mil. de dolari pentru „dezvoltarea educației, medicinei, egalității de gen (!)”.
A consemnat moș IONB ROATĂ de la ROTATIVĂ