Opinii ale cititorilor: Bistro(e)?(445)
V-ați pus problema de unde vine termenul de „Bistro”?
Conform DEX-ului „Un bistro sau bistrou /ˈbiːstroʊ/ este, în accepțiunea pariziană originală, un mic restaurant în care sunt servite mese simple la prețuri moderate…”.
Ok, dar de unde a ajuns numele în franceză?
Aceeași întrebare și-o punea Vadim, Dumnezeu să-l odihnească, atunci când, împreună, am hoinărit pe străzile întortocheate ale „Petite France”, din Strasbourg, în ultimii ani ai vieții sale. V-am mai povestit că intenționa să scrie ceea ce numea el un „Tratat de arheologie semantică”. Nu l-a terminat, deși îl începuse. Scria în lungile ore de pauză, în biroul său de la Strasbourg. Și îl rugam să îmi dea să citesc. Uneori, îmi dădea foile, dar de cele mai multe ori râdea și îmi zicea că trebuie să cumpăr cartea când va apărea. “Asta, dacă te interesează!”- zicea el apăsat, cu un zâmbet ironic în colțul gurii.
Revin la plimbările la pas. În plimbările astea, de obicei, făcute după sesiunea de plen a Parlamentului European, legându-se de ceea ce vedea ori gândea pe moment, îi plăcea să pună întrebări la care numai el avea ori credea că are răspunsul. Mergând cu pas domol, îmi zice, ironic: “Auzi, domnu’, care te „pretinzi” tu asistentul lui Vadim, zi, mă, de la ce vine denumirea de Bistro?”. După care continua, nelăsându-mă să emit vreo teorie, dacă o aveam. Zicea ironic, aproape batjocoritor: “Știi tu ceva, dar nu știi bine!
Îți spun eu: Cred că Bistro s-a împământenit în franceză în timpul războaielor napoleoniene. Cred că în 1814, când rușii au ajuns în Paris dimpreună cu forțele celei de-a șasea coaliții, pe la crâșmele astea de pe trotuar veneau rușii, cazacii prinși în marșul spre Paris, coborau în fugă de pe cai, băteau cu palma ori cravașa în masă și cereau rachiu. Și îl voiau repede, că se grăbeau. Și cum cereau? Că muscalii habar n-aveau de franceză, iar franțujii nu înțelegeau o iotă din rusa lor? Cereau așa cum îți spun eu”, continua Vadim. “Băteau cu palma ori cu nagaica în masă, arătau sticlele din spatele cârciumarului, expuse în raft, și strigau Bîstro, Bîstro, adică repede, repede - să-i dea o cinzeacă! Asta trebuie să fie explicația expresiei franțuzești Bistrou.”
E o explicație perfect valabilă. Vadim era un mare admirator al lui Napoleon, al vieții împăratului. Cred că citise aproape tot ce se putea citi. Când l-am întâlnit prima dată, singur - intenționam să mă duc la el asistent, habar n-aveam că e „fan-ul” lui Napoleon. Am fost cu el la masă la Bruxelles, la un restaurant unde am dat-o din una în alta și am ajuns la istorie. Cred că m-a plăcut deși știam mai mult decât el din istoria celui de-al doilea război mondial și, când îl contraziceam, mă întreba, în glumă, dacă nu sunt ungur, că prea îl contrazic!?
În schimb, când am ajuns la războaiele napoleoniene, m-am declarat neputincios în a-i da replica. Era un atât de mare admirator al lui Napoleon, încât prima mea sarcină ca asistent a fost să caut un magazin de suveniruri unde se găseau de cumpărat statuete de birou, busturi în miniatură ale lui Napoleon. Dar despre asta vă povestesc altădată sau citiți voi în cartea „Vadim”, pe care sper că o să v-o dăruiesc în curând.
Ah… Și cum a venit vorba? Păi de când cu canalul Bâstroe, mi-am dat seama că explicația lui Vadim stă în picioare. De fapt, denumirea rusească a canalului, la care sapă eroii planetei, e un rezumat al utilității lui, aceea de a ieși mai repede în largul Mării Negre, tot atât de repede precum cazacii care voiau să își spele gâtlejul de praf, în marșul lor către Paris. Deci nici atunci americanul nu ne-a agreat...,unde sunt vizele promise, vezi interesul lui la resursele naturale ale României.
Și "ghioceii" noștri ce fac !? Ca de obicei așteaptă să primească șèpcile cadou.
Avocat Aluna Radu Constantinescu
