Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
Adunate de pe plajă

Adunate de pe plajă(431)

AMALGAME


 * România se confruntă cu un fenomen ce s-a dovedit până acum extrem de dificil de soluţionat: aproape jumătate din numărul mamelor minore cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană sunt din ţara noastră. În anul 2020, de exemplu, 731 de tinere cu vârsta sub 15 ani au devenit mame. Din păcate, 85% dintre mamele şi gravidele cu vârsta sub 18 ani nu mai merg la şcoală, majoritatea abandonând-o înainte de sarcină.

În urma consultărilor dintre Comisia de Educaţie din Camera Deputaţilor şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei a fost identificată o dublă soluţie: de sprijin financiar şi educaţional. Astfel, elevele gravide şi elevii părinţi vor beneficia de un program de studiu adaptat nevoilor lor, care să le permită să-şi continue studiile, inclusiv prin oferirea, acolo unde este posibil, de posibilităţi de învăţare online. În vederea protejării dreptului la educaţie a elevelor gravide şi elevilor părinţi, Ministerul Educaţiei elaborează, în 12 luni de la adoptarea legii, o metodologie specifică privind şcolarizarea elevelor gravide şi a elevilor părinţi, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei. Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, autorităţile publice locale, cultele recunoscute de lege şi organizaţiile neguvernamentale promovează programe de prevenire a sarcinilor nedorite şi a maternităţii timpurii în rândul elevilor. Programele vor fi adaptate vârstei şi nivelului de dezvoltare al elevilor.

* În România, mai multe exerciţii cu trageri de luptă vor avea loc, în aceste săptămâni, în Poligonul Capu Midia din judeţul Constanţa, acestea urmând să fie conduse de militarii francezi staţionaţi la Cincu. „Cele două secvenţe de instruire sunt conduse de militarii francezi din cadrul Grupului de luptă ROU BG (FRA FN) staţionat la Cincu şi se axează pe valorificarea şi exersarea capabilităţilor de apărare antiaeriană prin trageri de luptă cu sisteme lansatoare de rachete şi tunuri de artilerie antiaeriană cal. 20 mm. împotriva unor ţinte aeriene. Obiectivele exerciţiilor sunt antrenarea în comun a militarilor aliaţi în vederea îmbunătăţirii interoperabilităţii şi a coeziunii structurilor aliate dislocate în România prin exerciţii tactice cu trageri de luptă reale”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naţionale.

Sursa citată a menţionat că în cadrul exerciţiului, militarii români şi americani vor participa cu echipe de observatori în punctele de comandă ale exerciţiului, militarii luxemburghezi şi olandezi vor desfăşura operaţiuni de evaluare a lovirii ţintelor aeriene cu ajutorul sistemelor aeriene fără pilot din dotare, iar personalul poligonului va asigura siguranţa, observarea, coordonarea şi conducerea activităţilor.

* Administrația Națională „Apele Române” a anunțat deschiderea etapei a II-a de participare la licitația publică privind închirierea suprafețelor de plajă cu destinație turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023, respectiv 2024. Perioada de depunere a ofertelor se încheie în data de 2 mai, la ora 12.00 fiind vizate sub-sectoare de plajă din Mamaia, Constanța, Tuzla, Costinești, Jupiter, Venus, Cordon Venus-Saturn, Vama Veche, Saturn, Mangalia. Autoritatea contractantă, respectiv Administrația Națională „Apele Române”, asigură accesul direct, nerestricționat și deplin, prin mijloace electronice, la conținutul documentației de atribuire pentru toate persoanele interesate.
 


A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ

 

 

 

 

 

 

 

 



 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.