Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
opinii
Adunate de pe plajă

Adunate de pe plajă(426)

AMALGAME

 

* Centrul Muzeal Eco-Turistic ”Delta Dunării” (Acvariul) se redeschide sâmbătă, 24 iunie, pentru publicul larg, anunţă Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea. „Ținem să menționăm faptul că lucrările de reparații nu sunt finalizate. Muzeul se redeschide în aceste condiții ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea publicului vizitator și a agențiilor de turism“, precizează reprezentanţii Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”. Acvariul poate fi vizitat de marţi până duminică, între orele 9.00 – 18.00 (ultima intrare la ora 17.00). În zilele de luni, instituţia muzeală este închisă.


* Și o premieră editorială: „Culorile Orașului meu”. este o carte de colorat, nu numai pentru copii, deoarece ea conține schițele artistului plastic Daniel Manafu, cel care ne încântă cu acuarelele sale din zona Peninsulară. Astfel, vom putea cunoaște Constanța mai bine, după cum ne-a declarat autorul. Mulți adulți nu cunosc clădirile acestea emblematice, așa că s-ar putea uita și părinții lor. Ateș Casimceali, președintele Asociației “VOT – Viitorul orașului tău”, este cel care a scos la lumină această carte.


* Societatea Ornitologică Română (SOR) reia numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației “Uite barza!”. Recensământul berzelor, a ajuns la cea de-a şaptea ediţie, va fi realizat în perioada 19 iunie – 19 iulie 2023. Cei care vor să ajute la recenzarea populaţiei de berze, pot descărca gratuit aplicaţia “Uite barza!”. C

ei care doresc să se implice în numărarea berzelor, descarcă aplicaţia şi pornesc GPS-ul telefonului în momentul în care se află în apropierea unui cuib. Înregistrează locația și completează informațiile necesare: numărul de păsări din cuib, tipul de construcție pe care se află cuibul, numărul puilor și orice pericol care i-ar putea amenința.

Aplicația cere şi o fotografie a cuibului pentru a înregistra cu exactitate locația. În cazul în care telefonul nu este conectat la internet, datele sunt salvate în aplicaţie şi pot fi trimise ulterior. Aplicaţia “Uite barza!” permite şi semnalarea incidentelor în care pot fi implicate alte păsări, cum ar fi electrocutări sau coliziuni. Fiecare informație introdusă în aplicație este importantă pentru protejarea speciei.

* Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa informează contribuabilii, persoane fizice, fizice autorizate și persoane juridice, riverani ai zonei Peninsulare, că pot beneficia, la cerere, de abonament la nivelul taxei anuale Zona 2, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al parcărilor publice din municipiul Constanța, aprobat prin HCL 123/2021, cu modificările și completările ulterioare. Actul normativ poate fi consultat pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea Transparență decizională/Acte normative adoptate. Cuantumul abonamentului este în sumă de 199 de lei/an și este fără rezervare de loc.

Cererile completate şi documentele aferente se pot depune: pe adresele de e-mail ale agențiilor fiscale; prin poștă cu confirmare de primire; la sediul agențiilor fiscale. Documentele necesare obținerii abonamentului destinat riveranilor zonei Peninsulare, cât și formularul “Cerere pentru eliberarea abonamentului destinat riveranilor zonei Peninsulare” pot fi regăsite pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea „Documente declarare”- „abonament destinat riveranilor zonei Peninsulare”.

 

A consemnat moș ION ROATĂ de la ROTATIVĂ

  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.