Quo vadis, Europa? Quo vadis, mundus?(546)
Salut, generație! Cea mai importantă problemă ce românii o au este situația lui Ianis Hagi, mai nou spaniol. Ecranele televizoarelor abundă de știri din rubrica “Cu cine să ne batem, că noi suntem smardoi””.
Am ajuns o țară de complici, iar eu sunt bolnav ca o armată care s-a otrăvit de dor. Evident, nici n-ș putea face prea multe pentru că noi suntem problema, dar nu vedem. În turnul meu de fildeș mi-e rău de carte. Asta dacă termin de cârcotit cu românii mei cărora le cade pe cap universul. Câți mai sunt pe plaiurile mioritice, nu și cei plecați în așa-zisă diasporă cu blestem de melc în neuroni (să n-ai casă).
Pe litoral la debut de septembrie urcă nimeni peste nimeni. Plajele sunt pline de creiere turtite și jeguri puturoase. Doamne, cine mai face odine în România? Cum nu mai fu și se petrecu. În planul amintirii calul de hăisa eram eu. Pe dealuri vara mea, se petrecu confirmând vorba lui Andrei Pleșu: țara a ajuns proprietatea privată a unor derbedei. Dar nimeni nu ia atitudine.
Trăim cu stigmatul mămăligii într-o țară de vacanțieri de ne întrebăm cu toții, unii cu bune intenții, alții cu perfidie, unde-i Ceaușescu. Timpul nu mai are răbdare. România e țara unde orice e posibil, cum v-am mai spus. Uitați-vă la știrile TV și urmăriți-i pe cei care-și fac cruci în fața micilor ecrane. Ne alegem, voit sau nu, greșit, țintele, ne cheltuim rapid gloanțele, deși trebuie să ieșim rapid din cărți, vorba poetului. Din când în când facem paranteză de liniște și speranță.
Rămânem un popor melancolic care se mândrește cu răbdarea sa, dar are și aceasta o limită . De ceea ce vă este frică, poporul se ridică. Sunt zvonuri chiar că nu se vor organiza alegeri la anul. Nu știu dacă doar anul viitor sau pentru totdeauna. Voci răzlețe spun și că NATO trebuie să plece din țară. Și așa țara e condusă de habarniști. Justiția a ajuns joc de societate. Pe plan extern, americanii nu luptă pentru bunăstarea Africii, din contră. Asta în timp ce două mega- corporații de-ale lor au toate grânele din Ucraina.
Conform unei propagande imbecile făcute de imbecili, la noi ni se prezintă reversul. România nu ne mai aparține. De 30 de ani trăim sub efectul de cascadă, luptăm împotriva păcii. Vă spune asta citeț un recidivist în ratări. Nu fac parte dintre cei injectați pe creier. Cu copilăria colegilor mei de generație s-a plătit datoria externă a țării. Prosteală pe față.
Trăim entuziast și paralitic în ceea ce s-ar putea numi post-românism. De aceea azi v-am scris cu puțină tristețe despre unica bucurie de a afla vești despre viitorul lui Ianis Hagi. O simplă scrisoare din zid.
Pamflet scris de GRIGORE DUPĂ URECHE
